Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Acces gratuit la cel de-al doilea maraton cultural al expoziției Brâncuși organizat de Ziua Culturii Naționale

Pe data de 15 ianuarie 2024, Muzeul Național de Artă din Timișoara își va deschide porțile, în afara programului de funcționare, pentru un al doilea maraton cultural în cadrul expoziției “Brâncuși: surse românești și perspective universale”.

Am inițiat acest eveniment special pentru aniversarea Zilei Naționale a Culturii. Alături de parteneri, am creat la Timișoara un fenomen cultural din care vrem să facă parte cât mai mulți iubitori de artă. Avem pregătite 1500 de bilete gratuite într-o zi de luni în care, de obicei, muzeul este închis” a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Cel de-al doilea maraton cultural Brâncuși se va desfășura luni, 15 ianuarie, între orele 10:00 – 18:00. Accesul va fi gratuit pe baza unor bilete rezervate online pe  https://www.entertix.ro/bilete/20310/maraton-cultural-expozitie-brancusi-15-ianuarie-2024-muzeul-national-de-arta-timisoara-timisoara.html

* O persoană nu poate achiziționa mai mult de 2 bilete.

Organizată de Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, finanțată de Consiliul Județean Timiș și susținută de o serie de sponsori importanți, expoziția mai poate fi vizitată la Timișoara până pe data de 28 ianuarie 2024.

De la deschiderea ei, pe 30 septembrie 2023, și până acum, expoziția Brâncuși a înregistrat un mare succes, cu peste 121.000 de bilete rezervate, fiind menționată și recenzată de numeroase mass-media occidentale, de la Le Monde și Le Figaro, la The New York Times, Financial Times sau Frankfurter Allgemeine Zeitung dar și cunoscute  trusturi media naționale și locale.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share