Președintele AUR Dâmbovița, avocatul Constantin Ciprian Iacob, a câștigat un loc în Senatul României. Face parte din generația nouă, care își dorește o schimbare autentică în politică și-i va reprezenta pe cetățenii dâmbovițeni cu onestitate.
” Vă mulțumesc din suflet tuturor! Peste 37.000 de oameni au ales să ne acorde încrederea lor, iar prin accest vot, AUR Dâmbovița va avea reprezentant în Senat şi în Camera Deputaților. Acest vot este mai mult decât o cifră – este un angajament de care suntem pe deplin conștienți. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că ne-a călăuzit pașii și ne-a dat puterea să mergem înainte, indiferent de provocări. Fără sprijinul Lui, nimic nu ar fi fost posibil. Le sunt recunoscător colegilor din echipa AUR Dâmbovița, organizațiilor locale și tuturor membrilor noștri care au muncit neobosit. Mulțumirile mele merg către soția mea, care mi-a fost mereu aproape, familiei, rudelor, prietenilor și tuturor celor care, într-un fel sau altul, ne-au sprijinit. Acest drum l-am parcurs împreună, și tot împreună vom merge mai departe. Știm că adevărata muncă începe abia acum. Uniți, am reușit, iar acum trebuie să dovedim că suntem la înălțimea așteptărilor. În fața noastră se află patru ani, în care, vom reprezenta cu toată seriozitatea vocea oamenilor din Dâmbovița în Parlamentul României. Am fost mereu în teren, aproape de oameni, și vă asigur că vom rămâne în continuare acolo, alături de dumneavoastră, pentru a vă asculta și pentru a discuta direct despre nevoile și așteptările pe care le aveți. Nimic nu se construiește de la distanță – totul începe din comunitate. Îmi doresc o colaborare deschisă cu instituțiile statului, cu primăriile dâmbovițene și cu Consiliul Județean Dâmbovița, pentru că doar prin dialog și unitate putem să răspundem așteptărilor dumneavoastră. Munca noastră nu este despre politică, ci despre oameni, despre dialog și despre soluții. Vă mulțumesc încă o dată pentru încrederea acordată! Suntem aici pentru dumneavoastră, pentru fiecare om indiferent de culoarea politică! De acum, mai puține vorbe și mai multe fapte. Ne vedem pe teren!
Cu credință și respect, IACOB CIPRIAN CONSTANTIN”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
Piperea pregătește procese colective contra noilor taxe pe proprietate. Există riscul ca noile taxe să devină ireversibile
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
SPIRITUALITATE
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
În atenția pacienților
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Noi detalii despre Școala „Grigore Alexandrescu” din municipiul Târgoviște
CONSILIUL CONCURENȚEI A SANCȚIONAT 8 COMPANII CU 163,71 MILIOANE LEI
”Construirea unei comunități multigeneraționale prin educația în domeniul mass-mediei”