Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Adi din Petroșani pregătit pentru expediția din ANTARTICA

Adrian Ahrițculesei se pregătește să plece în ultima sa  expediție pe care o mai are de făcut,  pentru a închide cu succes circuitul celor șapte  cei mai înalți vulcani de pe tot atâtea continente ale Terrei.
” Merita un eveniment public de încurajare și mă bucur că am putut să i-l oferim, mai ales că Adrian face parte din rândul acelor români cu care, cu precădere în preajma Zilei Naționale, ne simțim atât de mândri.  Dar vă mărturisesc că nu m-am așteptat la un asemenea val de simpatie și de susținere așa cum cei prezenți la evenimentul de miecuri seara i l-au arătat și pentru care, tuturor celor prezenți, și eu, ca organizator, le mulțumesc.
Pentru a-l cunoaște, a-l admira și a-l încuraj pe Adrian Ahrițculesei ne-au onorat  cu prezența: prof.univ.dr.ing. Radu Sorin (rectorul Universității din Petroșani), Costel Avram (administratorul public al județului Hunedoara), senatorul Cristian Resmeriță, omul de afaceri Emil Părău, primarii Cristian Merișanu, Dănuț Buhăescu, Ioan Vlad, Dorin Petru Marc, viceprimarul Marius Heljiu, șeful Salvamont Hunedoara -Ovidiu Bodean, Adrian Jurca (managerul temerarului alpinist), Domnica și Tom Ahrițculesei (părinții acestuia), soția și cei doi copii, prieteni, iubitori de munte,  dar și veterani ai presei sportive județene (Dorel Neamțu, Genu Tuțu) jurnaliștii Alexandru Gruian, Marius Mitrache, Cornel Pintea, Diana Mitrache, Florin Gheorghe, Roland Szedlacsek și toți ceilalți,  a căror energie pozitivă este, de pe acum imboldul spre succes al expediției din Antarctica pentru Adrian Ahrițculesei, primul alpinist din România care încheie Circuitul celor mai înalți vulcani de pe fiecare continent” a transmis colegul Tiberiu Vințan.
”De aici , de pe pământ, vă înmânez această scrisoare, în semn de prețuire și de admirație, pentru activitatea dumneavoastră, aproape singulară, una rară și sclipitoare, care face parte din dictonul latin , nemuritor: ,, Eu nu mă las condus de nimeni, ci mă conduc , ca orice pasăre a cerului, care iubește deopotrivă și văzduhul și pământul și focul și vântul și riscul și avântul!” Dar, mai întâi , să-mi dați voie să o fac publică scrisoarea, pentru acest auditoriu , căutător de valori , și de comori și de eroi, care se află acum în mijlocul nostru !
Temerarului atlet al acestui veac, Adrian Ahrritculesei , care calcă peste vârfurile imaginației și pe nestatornicia norilor, ca un zbor de păsări albe, pentru a aduce , aici , pe pământ, măreția curajului și bucuria sufletului său, care se topește după fiecare coborâre și se naște cu fiecare cățărare .
Dar, dânsul nu urcă și nici nu coboară niciodată , ci plutește în timp și, peste timp, pentru a statornicii glasul divin al unui izvor, în lumina stelelor și în sălbăticia vântului , ce răsare și apune odată cu el ! Cu stimă și cu prețuire,  D O R E L. N E A M Ț U din partea  Ligii scriitorilor din România.
”Costurile expediției mele în Antarctica cu scopul de a ajunge pe Mount Sidley și să închid Circuitul ,,Seven Summit Vulcanoes “, circuit care cuprinde cei mai înalți vulcani de pe fiecare continent și astfel , să devin primul bărbat din România care realizează acest lucru,  sunt foarte mari. Nu am apelat și nu voi apela niciodată la bani publici, deoarece consider că banii publici trebuie folosiți în interesul comunității. Am fost și sunt ajutat de familia mea și de prieteni, dar asta nu înseamnă că în expedițiile mele ( Asia, cele două Americi, Oceania și Australia, Africa sau Europa) nu am purtat tricolorul românesc sau nu am vorbit cu mândrie despre Petroșani sau Valea Jiului. Cei care doresc să contribuie financiar la expediția mea din Antarctica o pot face în contul asociației:
Nume: ASOCIATIA CUCERITORI DE VARFURI MONTANE
IBAN
RO90BTRLRONCRT0640276801 RON
RO44BTRLUSDCRT0640276801 USD
RO40BTRLEURCRT0640276801 EUR
Swift
BTRLRO22
Vă mulțumesc anticipat și vă port în sufletul meu. Voi aminti de voi în postările mele, în materialele despre expediție și în albumul de final al circuitului.” a ținut să transmită Adrian, protagonistul expediției.
A început numărătoarea inversă până la plecarea spre continentul de gheață, în ianuarie 2023. Să fie-ntr-un ceas bun! Pentru că succesul lui, e și succesul nostru !

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share