Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest susține antreprenorii din regiune cu un program de accelerare pe care îl pornește în această săptămână, într-un parteneriat cu Institutul de Excelență în Antreprenoriat. Timp de trei luni, antreprenorii selectați din Regiunea Vest vor avea parte de traininguri, sesiuni de mentorat și acces la experți din industrie.
Peste 160 de antreprenori din Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș și-au înscris ideile inovative de afaceri în programul de accelerare. După patru sesiuni de warm-up (întâlniri de familiarizare), organizate în toate cele patru județe; și mai multe sesiuni online, juriul format din reprezentanți ai celor două entități organizatoare, oameni de afaceri și mentori a selectat 26 de antreprenori. În următoarele trei luni, ei vor beneficia gratuit de:
– mentorat de la experți din diverse domenii;
– spațiu de co-working, pe toată durata programului de accelerare;
– networking de excepție;
– acces la investitori și fonduri de investiții din România.
Vor fi în total 75 de ore de traininguri, workshop-uri și coaching unul-la-unu, cu zeci de mentori cu experiență, timp în care antreprenorii vor primi inclusiv sprijin pentru sclalarea și extinderea internațională a afacerii lor.
Sesiunile de lucru vor fi împărțite în trei module, iar primul dintre acestea debutează vineri, 16 septembrie. Cu o zi înainte, de la ora 18:00, va avea loc lansarea evenimentului, la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara.
***
De peste 20 de ani, ADR Vest contribuie la dezvoltarea economică și socială a Regiunii Vest (județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș), prin încurajarea investiţiilor, angajarea permanentă în procesul de restructurare industrială şi de creare de noi locuri de muncă. ADR Vest gestionează programele şi proiectele finanţate din fondurile structurale alocate pentru dezvoltarea regiunii, iniţiază programe pentru promovarea strategică a Regiunii Vest şi atrage noi resurse cu impact asupra bunăstării comunităţii.
Institutul de Excelență în Antreprenoriat este un ONG dedicat zonei antreprenoriale care are ca scop educarea, promovarea și facilitarea accesului la finanțare a startup-urilor din România. IdEA își propune să contribuie la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial și să aducă în atenția zonei de investiții startup-uri pregătite într-un sistem modern și eficient.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan