Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Adrian Țuțuianu: Demisia Guvernului Orban, așa nu se mai poate!

Senatorul Adrian Țuțuianu, președinte Pro România Dâmbovița și candidat pentru Camera Deputaților, a vorbit astăzi în conferința de presă despre incendiul de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, unde 10 pacienți au murit, 6 au fost salvați iar medicul care a încercat să-i ajute este transferat în Belgia având arsuri grave.

”O tragedie care a îndoliat România, transmitem condoleante, insănătoșire pentru cei răniți, unul din colegii noștri și-a pierdut mama. Vedem iarăși indiferența și indolența PNL și cerem demisia Guvernului Orban, așa nu se mai poate!” a precizat senatorul.

Declarații pe larg, Adrian Țuțuianu:

Câteva elemente legate de numirile în funcția de manager al Spitalului din Piatra Neamț:

  • Au fost numiți 8 manageri în ultimul an de zile
  • Primul manager a fost numit pe 18 decembrie 2019
  • La 16 martie 2020 când România a intrat în stare de urgență, Spitalul Județean de Urgență a trecut în subordinea Ministerului Sănătății ( după ce s-a aflat în subordinea Consiliului Județean Neamț); a doua zi, Guvernul a numit un fost prefect si senator, Toader Mocanu, în funcția de manager;
  • la 3 aprilie 2020, o nouă numire, făcută tot de Guvern, în funcția de manager, Sorin Apostoaie
  • la 10 aprilie 2020, încă o numire de manager făcută tot de Guvernul Orban
  • la 15 mai avem celebra numire a unui patron de pompe funebre, făcută de Tătaru
  • iar la 20 mai, Spitalul reintră în subordinea Consiliului Județean Neamț, ca urmare a încetării stării de urgență, și a instituirii stării de alertă
  • prima numire pe 21 mai, făcută de președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, membru de bază al PSD și apropiat al lui Liviu Dragnea (și unul din cei care au fost în prima linie când m-au exclus din PSD).
  • pe 28 octombrie a avut loc numirea actualului, manager, Lucian Octavian Micu, fost primar al orașului Roman, un personaj care a trecut din 2012 pana in 2020 prin mai multe partide politice (UNPR; PNL).

Adrian Țuțuianu: ”Demisia urgentă a Guvernului Orban, așa nu se mai poate!”

”Este grav că PNL și PSD se acuză unii pe alții de această tragedie. PNL spune că Spitalul era în subordinea CJ și că Ionel Arsene (PSD) este vinovat pentru numirile făcute acolo, iar Ionel Arsene spune că această tragedie putea fi evitată dacă Guvernul nu ar fi blocat Spitalul de la Lețcani care ar fi preluat bolnavii de la ATI din Neamț și Iași.

Suntem într-o situatie de gestiune execrabilă și iresponsabilă a situației, din partea PSD și PNL. Nicăieri în lume nu se schimba un manager de spital intr-un an. Parcă a fost un concurs de numiri între PSD și PNL, iar prețul îl vedem azi.

Este revoltator cinismul ministrului Nelu Tătaru, care constata că de această tragedie suntem toti vinovati. Acum 5 ani când interesul politic o cerea, a fost identificat rapid Victor Ponta vinovat. Vinovatia colectivă invocată de Nelu Tătaru este o eschivă rusinoasa a acestui Guvern, care mai are doar o singura varianta, demisia.

În categoria aceluiași tip de abordare, Klaus Iohannis spunea in 2015 că ”a fost nevoie să moară oameni ca Guvernul să demisioneze” iar in 2020 ne spune doar că tragedia a indurerat intreaga tara.

Credem că singura solutie rezonabilă este aceea a demisiei ministrului sanatatii si a guvernului care nu a facut niciun pas in gestiunea sistemului de sănătate din România.„

Adrian Țuțuianu: ”Din 5 in 5 ani în România se întâmplă câte o tragedie”

”Care arată că problemele din sistemul de sănătate sunt vechi si acumulate – in 2010 incendiul de la Maternitatea Giulesti, în 2015 incendiul de la Colectiv si în 2020 incendiul de la Piatra Neamț.

Un raspuns la toate astea, poate fi și faptul că in 5 ani au fost 6 ministri ai sanatatii si un ministru interimar, iar sistemul sanitar nu a beneficiat de o abordare consistentă. Consecintele negative s-au perpetuat.

Sunt multe intrebari acum, dar raspunsul trebuia să-l dea organele de anchetă. Exista o mobilizare a Parchetului General, se vor face expertize tehnice și se vor căuta persoanele care sunt vinovate.

Sunt convins că dupa emoția colectivă, lucrurile vor fi decontate politic și va fi o bătălie pentru cine culege și cine pierde puncte.”

 

Material realizat la comanda Pro România Dâmbovița, CMF 11200008

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share