Senatorul Adrian Țuțuianu transmite dâmbovițenilor mesajul cu prilejul Învierii lui Hristos.
„Suntem într-o perioadă a semnelor de întrebare. Nu știm exact ce se întâmplă în jurul nostru, în țară, în lume, nu știm exact cât va dura, nu știm încotro să ne uităm după soluții salvatoare. E o stare de nedumerire și îngrijorare.

Și totuși…în acest apăsător amestec sufletesc, există o perspectivă în dreptul căreia nimeni nu a reușit să pună semnul întrebării. Învierea lui Hristos e victoria supremă a Vieții, în orice context, în orice timp și orice loc, fie că vorbim de Golgota acum 2000 de ani sau casa în care ne rugăm astăzi.
Acesta e momentul credinței. Rugăciunea spusă în gând, genunchii plecați în fața unei icoane, semnul Crucii și bucuria împărtășirii Învierii cu cei dragi. Să aveți Sărbători Pascale fericite, cu speranță și fapte bune în viitor.
Va fi mai bine!”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG