Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Adrian Țuțuianu: ”Municipiul Târgoviște a primit o alocare în bătaie de joc”

Senatorul Adrian Țuțuianu face referire la fondurile alocate prin PNDL si menționează că deciziile sunt luate la vârf de doamna Rovana Plumb și domnul Alexandru Oprea pe care îi numește ”personaje toxice”. 

Adrian Țuțuianu

Legat de Programul Național de Dezvoltare Locală -PNDL 2- senatorul Adrian Țuțuianu a declarat în conferința de presă din 9 ianuarie 2019 că alocarea discreționară a acestor fonduri este rezultatul unor decizii politice netransparente și necriteriale luate de actuala conducere a PSD Dâmbovița.

Citește și ”Camarila Rovanei Plumb încearcă să preia prin forță conducerea PSD Dâmbovița”

Consiliul Județean Dâmbovița nu a primit niciun leu

Senatorul menționează că deciziile sunt luate la vârf de doamna Rovana Plumb și domnul Alexandru Oprea, pe care îi numește ”personaje toxice”.  (vezi video!) …Consiliul Județean Dâmbovița nu a primit niciun leu, în felul acesta fiind sancționat președintele Daniel Comănescu și indirect, cetățenii județului, precizează în continuare domnul Adrian Țuțuianu.

Municipiul Târgoviște a primit o alocare în bătaie de joc

Municipiul Târgoviște a primit o alocare în bătaie de joc, de numai 520.226 lei pentru dotarea a două cabinete medicale școlare și o consolidare și reabilitare a unei clădiri C1 la Teatrul Tony Bulandra.

Ca să facem o comparație, municipiul Târgoviște a primit între 7 și 10 ori mai puțin decât comunele Cobia, Brănești, Șotânga, Bucșani, Doicești, luate fiecare în parte, sau de 15 ori mai puțini bani decât orașul Pucioasa. Municipiul Târgoviște a primit bani cât comuna Râul Alb. Cu precizarea ca municipiul Târgoviște are 80 mii locuitori și prin serviciile pe care le prestează răspunde nevoilor unui număr important de populație din județ, Râul Alb are o populație de 3000 de locuitori.

De ce a acceptat domnul Cristi Stan aceasta situație, nu știu! Probabil ca să nu îl dea doamna Rovana Plumb afară din Biroul Permanent Județean și domnul Dragnea să îi semneze dosarul de candidatură în anul 2020. În rest … e inacceptabil să tratezi în felul acesta un municipiu reședință de județ. Adrian Țuțuianu

Distribuie acest articol Oficial Media
Share