Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei SRI: Eduard Hellvig, chemat pe 25 ianuarie la Comisia de control al SRI

Conducerea Serviciului Român de Informaţii este invitată pe 25 ianuarie să se prezinte în faţa membrilor Comisiei parlamentare pentru controlul asupra acestui serviciu secret. Preşedintele Comisiei, senatorul Adrian Ţuţuianu, a declarat la finalul şedinţei Comisiei de astăzi că directorul SRI, Eduard Hellvig, va prezenta în faţa parlamentarilor două subiecte: ce se întâmplă cu cazul Coldea şi bugetul SRI pentru anul 2017.

Am formulat o adresă prin care am solicitat conducerii SRI să fie prezentă pe data de 25 ianuarie, la ora 11.00, la sala Comisiei de control cu două subiecte: subiectul numărul unu este legat de ce se întâmplă acum în spaţiul public, de cazul Coldea şi subiectul numărul doi legat de bugetul Serviciului pentru anul 2017. Am convenit cu directorul Serviciului ca să vină cu toate documentele care privesc cele două subiecte pe data de 25 ianuarie, ora 11.00”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

Senatorul PSD a mai spus că la Comisia de control al SRI se vor primi “toate datele, toate informaţiile, inclusiv raportul Comisiei de anchetă internă de la SRI”.

Întrebat dacă Florian Coldea mai poate fi chemat la Comisie, Adrian Ţuţuianu a spus că a fost invitată conducerea SRI.

“Am invitat conducerea SRI, va fi prezent directorul, directorii adjuncţi şi cu siguranţă va fi prezent şeful comisiei de anchetă internă. De asemenea, vor fi prezenţi cei care gestionează problema bugetului”, a afirmat social-democratul.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share