
Lungmetrajul lui Radu Jude, „Aferim!”, a câştigat la toate cele 12 categorii la care a fost nominalizat în cadrul celei de-a zecea ediţii a Galei Premiilor Gopo şi anume: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor într-un rol principal, cel mai bun actor într-un rol secundar, cea mai bună actriţă într-un rol secundar, cel mai bun scenariu, cea mai bună imagine, cel mai bun montaj, cel mai bun sunet, cele mai bune decoruri, cele mai bune costume, cel mai bun machiaj/cea mai bună coafură, scrie ziuadecj.realitatea.net
Pe de altă parte, premiul publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office în 2015) a fost acordat în cadrul galei tot peliculei „Aferim!„. Acest film a avut 76.693 de spectatori şi încasări de 980.144,27 lei.

Si publicul targovistean s-a bucurat de proiectia filmului AFERIM ce a avut loc anul trecut pe 26 aprilie, la Teatrul Tony Bulandra, acolo unde Ursul de argint, castigat de regizorul Radu Jude la Berlin, a poposit pentru cateva ceasuri. Corneliu Jipa, actor angajat al Teatrului Tony Bulandra, a fost cel care ne-a adus Ursul de argint si, a facut parte la randul sau, din distributia filmului AFERIM. Au fost prezenti, de asemena, actorii Cuzin Toma si Alexandru Bindea, care au vorbit publicului prezent despre modul in care s-au desfasurat filmarile si ce a insemnat pentru fiecare rolul avut.
„Aferim!”, de Radu Jude, un lungmetraj produs de Ada Solomon, este un un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).
Lista completă a Premiilor Gopo 2016
Cel mai bun film: „Aferim!” – regia Radu Jude
La această categorie au mai fost nominalizate peliculele „Bucureşti NonStop” – regia Dan Chişu, „Comoara” – regia Corneliu Porumboiu, „De ce eu?” – regia clujeanului Tudor Giurgiu (n.red. nouă nominalizări, niciun premiu) şi „Un etaj mai jos” – regia Radu Muntean
Cel mai bun regizor: Radu Jude – „Aferim!”
Cel mai bun actor într-un rol principal: Teodor Corban („Aferim!„).
Cea mai bună actriţă într-un rol principal: Ioana Flora pentru rolul Paula din filmul „Acasă la tata”
Cel mai bun actor într-un rol secundar: Alexandru Dabija („Aferim!„)
Cea mai bună actriţă într-un rol secundar: Mihaela Sîrbu („Aferim!”)
Cel mai bun scenariu: Radu Jude, Florin Lăzărescu – „Aferim!”
Cea mai bună imagine: Marius Panduru – „Aferim!”
Cel mai bun montaj: Cătălin Cristuţiu – „Aferim!”
Cel mai bun sunet: Momchil Bozhkov, Dana Lucreţia Bunescu, Cristinel Şirli – „Aferim!”
Cea mai bună muzică originală: Alexander Bălănescu – „Muntele magic”
Cele mai bune decoruri: Augustina Stanciu – „Aferim!”
Cele mai bune costume: Dana Păpăruz – „Aferim!”
Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură: Petya Simeonova, Bianca Boeroiu, Domnica Bodogan – „Aferim!”
Cel mai bun film de debut: „Lumea e a mea „- Regia: Nicolae Constantin Tănase
Cel mai bun film documentar: „Aliyah Dada” (România), Producător: Tudor Giurgiu (Libra Film) – Regia: Oana Giurgiu
Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Chat with Alice” (România), Producător: UNATC „I.L.Caragiale” Bucureşti – Regia: Sandra Isabela Ţenţ
Cel mai bun scurtmetraj ficţiune: „Ramona”, Producător: Andrei Creţulescu, Radu Stancu, Claudiu Mitcu (Kinnoseur Prod, deFilm, Wearebasca)- Regia: Andrei Creţulescu
Premiul „Tânără speranţă”: Ana Maria Guran pentru rolul Larisa din filmul „Lumea e a mea”
Premiul Gopo pentru întreaga activitate: Constantin Drăgănescu
Premiul special: Paul Fister
Premiul pentru întreaga carieră: Florin Piersic
Cel mai bun lungmetraj european (dintre cele distribuite în România în 2014): „Leviathan / Leviatan” (Rusia) – Regia: Regia: Andrey Zvyagintsev; Distribuitor: Voodoo Films
Premiul Asociaţiei Romanian Society of Cinematographers – Marius Panduru, pentru imaginea „Aferim!”
Premiul publicului (premiul pentru filmul românesc cu cel mai mare succes de box-office în 2015): „Aferim!”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan