O decizie îndelung aşteptată, a fost aprobată descentralizarea procesului decizional al fondurilor europene la nivel regional. Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR), actuale Organisme Intermediare pentru Programului Operational Regional, vor prelua şi funcţia de Autorităţi de Management pentru POR pe lângă atribuţiile deţinute în prezent. Parlamentul României a aprobat Legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene.
Astfel, la nivelul Regiunilor de Dezvoltare ale României, începând cu perioada de programare 2021-2027, Agențiile pentru Dezvoltare Regională îndeplinesc funcția de Autoritate de Management pentru Programele Operaționale de Dezvoltare Regională, denumite în continuare programe operaționale regionale, organizate la nivelul regiunilor, potrivit noii legi.
ADR-urile, în calitate de Autorităţi de Management, vor pregăti și negocia direct cu Comisia Europeană Programele Operaționale Regionale, în funcție de nevoile și specificul regional, vor elabora ghidurile solicitantului prin care se stabilesc condițiile de acordare a finanțărilor către beneficiari, vor evalua și contracta la nivel regional proiectele depuse, vor gestiona implementarea acestora și efectuarea plăților către beneficiari.
„Începe o nouă eră în ceea ce înseamnă dezvoltarea regională şi managementul fondurilor europene la nivelul regiunilor din România. Vorbim despre proceduri simplificate, scrierea ghidurilor de finanţare la nivel local, finanţări adaptate nevoilor din regiune, un contact direct cu Comisia Europeană. Aceasta schimbare nu este întâmplătoare și este rezultatul demersurilor noastre, ale ADR Vest şi ale Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG și cred cu tărie că, după mai bine de două decenii, merităm acestă schimbare, care ne onorează, dar ne și responsabilează. A fost un demers susţinut încă de la început de toţi membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest şi apoi de toate Agenţiile. Acum avem şansa să facem mai mult pentru oamenii din regiunea noastră”, a declarat directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, domnul Sorin Maxim.
La nivelul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest se realizează deja demersuri pentru pregătirea perioadei de programare 2021-2027.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Electrician în Construcții în Târgoviște organizat de Profesional New Consult
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol