Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ajutor stat pentru închiderea minelor  necompetitive din  Valea Jiului

Ministerul Energiei va propune într-o proximă ședință de guvern  pe ordinea de zi, aprobarea unui ajutor de stat pentru închiderea minelor necompetitive, care să acopere  plățile compensatorii acordate angajaților, reconversia profesională, recultivare suprafețelor, etc.

Ajutorul de stat în sumă totală de 27.242 mii lei pentru anul 2023  va fi  suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei.

Valoarea ajutorului de stat pentru închiderea minelor necompetitive a fost fundamentată în conformitate cu Decizia 2010/787/UE şi Decizia Comisiei Europene nr. C (2018) 1001/ final din 16 februarie 2018, care prevede pentru anul 2023 suma de 30.269 mii lei, pentru acoperirea costurilor excepționale. Având în vedere prevederile art.21 alin. (5) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii principali de credite repartizează, creditele de angajament şi creditele bugetare după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora.  Suma supusă aprobării pentru acoperirea costurilor excepționale pentru închiderea minelor necompetitive, fundamentată în conformitate cu Decizia 2010/787/UE şi Decizia Comisiei Europene nr.C(2018)1001/final din 16 februarie 2018, este de 27.242 mii lei, după reținerea a 10% din valoarea inițială. Ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul CEH S.A., în insolvență, se aprobă anual prin hotărâri ale Guvernului. Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.316/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Energiei are obligația monitorizării aplicării Deciziei CE nr.787/2010.Prin proiectul de act normativ se supune aprobării acordarea ajutorului de stat pentru suportarea cheltuielilor necesare închiderii celor două unităţi miniere necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara–S.A., în insolvență, pentru anul 2023, potrivit Deciziei Comisiei Europene nr.C (2018) 1001/final pentru:  – costuri cu plăţile compensatorii acordate angajaţilor care îşi pierd locul de muncă – 186 mii leicosturi cu reconversia profesională- 60 mii lei; costuri de închidere subterană – 0 mii lei;  costuri legate de reabilitarea fostelor exploatări miniere- 0 mii lei;  costuri de recultivare a suprafețelor – 26.996 mii lei. Justificarea cheltuielilor se face în baza decontului justificativ după modelul prevăzut în anexa la proiectul de act normativ. Nerespectarea de către Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., în insolvență, a condiţiilor prevăzute prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2018) 1001/final şi a oricăror obligaţii asumate în vederea obţinerii ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive determină aplicarea de către Ministerul Energiei a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat, în condiţiile legii.  Ajutorul de stat în sumă totală de 27.242 mii lei pentru anul 2023 este suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr.368/2022. Ajutorul de stat pentru anul 2023, care face obiectul prezentului proiect de act normativ este o măsură de sprijin ce face parte dintr-un plan mai amplu de măsuri, care include acordarea de ajutoare de stat și care vizează închiderea minelor necompetitive din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A., în insolvență. Planul de închidere actualizat,  prevedea ca încetarea activităţii de producţie la minele Lonea şi Lupeni să fie data de 31.12.2018. CEH S.A., în insolvență, va gestiona ajutorul de stat pentru închiderea celor două mine necompetitive asigurând evidenţe contabile precise şi separate pentru fiecare dintre cele două unităţi care beneficiază de ajutor de stat.

Valoarea ajutorului de stat pentru închiderea minelor necompetitive a fost fundamentată în conformitate cu Decizia 2010/787/UE şi Decizia Comisiei Europene nr. C (2018) 1001/ final din 16 februarie 2018, care prevede pentru anul 2023 suma de 30.269 mii lei, pentru acoperirea costurilor excepționale. Aceste măsuri de sprijin se acordă până în anul 2024 inclusiv și au fost notificate și autorizate de Comisia Europeană prin Decizia nr. C(2016)7719 final, din 2016, modificată și completată prin Decizia nr. Decizia nr. C (2018) 1001 final, din data de 16.02.2018.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share