23/10/2021

Alb violeții au intrat în vacanță

Începând de vineri, lotul Politehnicii Timişoara a intrat oficial în vacanţa de iarnă. Reunirea pentru partea a doua a sezonului 2020-21 e programată în data de 5 ianuarie 2021.

Jucătorii care au avut o toamnă competiţională mai încărcată au primit mai repede liber, efectuând ultimele antrenamente la începutul săptămânii. Ultima acţiune a echipei noastre în anul 2020 a vizat în mod special componenţii generaţiilor 2003 (juniori împrumutaţi în această stagiune la Fortuna Becicherecu Mic – L3) şi 2004. Alături de o serie de componenţi cu mai puţine minute bifate în ultima perioadă, precum Jurj, Sofran şi Vidrăsan, aceştia au avut parte de un joc-şcoală, cu porţile închise, la Baza 2 a Politehnicii, în compania celor de la CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, test încheiat cu scorul de 2-1 pentru formaţia mai matură din Liga 3.

“Mulţumesc celor de la Ghiroda că au răspuns afirmativ, pentru că am vrut să văd juniorii reprezentativi ai noştri, din academie, care ar putea face pasul către prima echipă. Îmi doresc să-i cunosc şi în condiţii de joc şi am făcut antrenamente cu ei câteva zile, sunt în atenţia mea. Ştiţi foarte bine, avem o academie care creşte an de an şi ne bazăm pe lucrul acesta, în ziua de azi, în care e foarte greu să mai găseşti investitori, trebuie să te bazezi mult pe ceea ce creşti”, a spus Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii, despre ultima acţiune a anului.

“Încercăm să mai aducem şi doi-trei jucători, vom renunţa la nişte jucători, cărora, din punctul meu de vedere, le va fi greu să joace în sezonul de primăvară. Ne aşteaptă o parte a doua a campionatului mult mai grea decât prima. Echipele se vor întări, sunt zece echipe care se bat pentru şase locuri, diferenţa de puncte e foarte mică, încercăm să facem paşii corecţi, să intrăm în play-off şi acolo va fi altă discuţie”, a precizat tehnicianul alb-violeţilor în legătură cu planurile clubului.

Politehnica îşi doreşte ca la începutul anului 2021 să efectueze un cantonament în străinătate. “Ne dorim foarte mult să putem pleca în Antalya, vom vedea în ce condiţii putem merge, care sunt regulile, avem nevoie de un cantonament. Nu e un moft, e o necesitate, puteam găsi condiţii bune şi în România. Dar cea mai mare problemă e reprezentată de starea terenurilor, probabil în ianuarie vremea va fi nefavorabilă, multe terenuri vor fi îngheţate sau, dacă nu vor fi îngheţate, am face antrenamente pe terenuri noroioase, care nu pot decât să dăuneze jucătorilor”, a mai spus Dan Alexa.

Antrenorul principal al Politehnicii a ţinut să transmită şi un mesaj înainte de sărbători tuturor susţinătorilor alb-violeţi: „Le doresc multă sănătate, să aibă parte de sărbători liniştite, să le dea Dumnezeu multă fericire şi-mi doresc ca anul viitor, căci e şi Anul Centenarului, să producem marea surpriză, să putem promova pentru că, am mai spus-o şi o repet, atâta timp cât sunt şanse o să ne batem pentru asta. Fotbalul românesc are nevoie de Politehnica Timişoara în prima ligă, pentru că Poli reprezintă o regiune, e cel mai mare brand al Banatului, lumea e iubitoare de Poli şi vrem să le putem face o bucurie!”.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share