Universitatea de Vest din Timișoara se preocupă constant de dezvoltarea continuă a comunității din care face parte, sprijinind membrii comunității sale în a deveni cea mai bună versiune proprie. Rolul educațional al Universității se manifestă și prin oferirea cadrului de dezvoltare sportivă, fiind știut faptul că prin sport dobândim claritatea obiectivelor, perseverență în urmărirea acestora, orientare pe termen lung și, nu în ultimul rând, motivația internă de a ne autodepăși constant.
Universitatea de Vest din Timișoara organizează în 26 septembrie 2021 evenimentul UVT Liberty Marathon, singurul maraton organizat de o universitate din România. Desfășurat în primul oraș liber de comunism din România – Timișoara, sub sloganul „Dare to run”, evenimentul se află la cea de-a patra ediție, cu menirea de a cultiva ideea de libertate prin sport, prin sănătate și prin cultivarea unui spirit independent.
Andreea Răducan – ambasadoare UVT Liberty Marathon 2021. Multipla campioană olimpică, mondială și europeană va semna medalia oferită alergătorilor care parcurg o cursă în cadrul UVT Liberty Marathon 2021 (de la 2 la 42 km). Se alătură astfel colegilor campioni olimpici care au oferit votul de încredere evenimentului sportiv organizat de UVT: Constantina Diță (2018), Simona Amânar (2019), Camelia Potec (2020).
Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, se referă la acest produs jurnalistic și de cooperare internațională: „Am trăit astăzi o mare bucurie și am simțit din nou sentimentul de libertate și de împlinire pe care îl am întotdeauna când văd că sportul este la el acasă la Universitatea de Vest din Timișoara. Pentru că Andreea Răducan este Alumna UVT și pentru că a devenit Ambasadoare UVT Liberty Marathon la ediția din acest an, am fost onorat să-i spun „Bine ai venit acasă, Andreea!”.
Odată cu prezența Andreei Răducan la UVT, s-a lansat și noul website https://libertymarathon.uvt.ro/, un nou concept vizual, informația reorganizată într-o manieră și accesibilă, care facilitează, printre altele, și rolul educațional al evenimentului sportiv al UVT prin materiale care ghidează pentru un stil de viață sănătos, nutriția și antrenamentele pentru alergare în care prevenim accidentările etc., cu contribuția experților renumiți din cadrul comunității UVT.
Totodată, s-a dat startul înscrierilor: din 11.06.2021 se pot face înscrieri prin a selecta cursa care se potrivește fiecăruia: de la 2 la 42 km. La înscriere și ulterior prin contul creat pe website, în funcție de cursa selectată, se oferă participanților mai multe detalii privind modul de organizare a evenimentului, în raport cu evoluția contextului epidemiologic. Pe baza informațiilor disponibile acum, evenimentul va putea găzdui onsite 500 de persoane (înscrise la cursele cronometrate), iar ceilalți alergători vor putea transmite online dovada alergării. Orice actualizări privind numărul de participanți onsite va fi comunicat în timp util tuturor persoanelor înscrise și celor interesate să se alăture evenimentului.
Informații suplimentare se pot obține de la UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
Coordonator eveniment: Ec. Dr. Laurențiu GEORGESCU
Telefon: 0740-015.030
E-mail: laurentiu.georgescu@e-uvt.ro
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
SPIRITUALITATE
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Prima platformă educațională din România dedicată persoanelor cu obezitate
Wooden Summer House – What Is Worth Knowing Before You Decide?
„COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Vaporașele revin pe Bega!
Conducerea CJD, prezentă la Adunarea Generală a Filialei „Mihai Viteazul” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”
Curs Mașinist la Mașini pentru Terasamente (Buldoexcavatorist) în Târgoviște – Formare Profesională Certificată