Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează anul acesta, cea de-a doua ediţie a Salonului Anual de Grafică „Marin Petre Constantin”, ce poartă numele artistului care şi-a legat viaţa şi opera de meleagurile târgoviştene.
Născut în satul Bungetu, comuna Văcărești, artistul Marin PETRE Constantin a fost un formator de caractere artistice mai bine de 30 de ani (printre elevii săi, azi artiști recunoscuți, numărându-se Mihai Șerbănescu și Vasile Popa), fiind îndrumat spre studiul artelor de către artistul Vasile Blendea și profesorul său, Nicolae Gheorghiu.

A lăsat adevărate documente în pânzele sale, care povestesc, în culori deseori luminoase și calde – influență a maeștrilor în ale căror ateliere a învățat (Jean Alexandru Steriadi, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu) – despre Târgoviște și împrejurimile rurale ale acesteia, cu viața și tumultul vremurilor. Observator fin și narator fantastic, Marin Petre Constantin a transpus harul său cu penelul în nenumărate peisaje (care astăzi constituie mărturiile transformărilor și vieții Târgoviștei), dar și cu penița în însemnările din jurnalul său (în care surprinde atmosfera, personalitățile, pitorescul ori greutatea perioadelor și regimurilor politice trăite). În întreaga sa viață, trăită modest, artistul a pendulat între Târgoviște și locurile natale, fiind o prezență activă în expozițiile din țară și București organizate de Uniunea Artiștilor Plastici al cărui membru era încă din 1955.
Amintind de dăruirea pedagogică a maestrului Marin Petre Constantin, Salonul Anual de Grafică „Marin Petre Constantin”, îşi propune, dorind să sprijine și să încurajeze viitorii artiști prin recunoașterea talentului lor, următoarele:
- mijlocirea relaţiilor Muzeului de Artă din Târgovişte cu viitorii artişti din întreaga ţară;
- oferirea unui mediu de apropiere, cunoaştere şi competitivitate între elevii din România şi Republica Moldova.
Concursul este deschis elevilor din clasele IX – XII de la toate liceele de artă și școlile populare de artă, care se încadrează în categoriile de vârstă menționate, din România și Republica Moldova care pot participa cu cel mult două lucrări realizate în afara orelor de curs. Dimensiunile lucrărilor vor fi cuprinse între: minim A3 – 29,7 x 42 cm – și maxim A2 – 42 x 59,4 cm –, fiind posibilă participarea cu orice format intermediar celor menționate anterior.
Lucrările, executate în anul școlar 2023 – 2024, neînrămate și fără alte paspartuuri ori alte dubluri lipite / atașate de suportul acestora, vor fi însoţite de formularul de participare la salon, fotografia elevului, copie după carnetul de elev vizat pe anul școlar în curs, fotografiile color ale lucrărilor. Acestea vor fi expediate, corespunzător ambalate în cutii solide (tuburi, placaje, mape), până la 10 mai 2024, data poştei / curierului.
Tema concursului este LUMINĂ ȘI UMBRĂ – MONUMENTELE DE LÂNGĂ NOI ca simbol al locurilor natale, istoriei acestor locuri și al personalității creatoare a fiecărui elev participant. Participarea este gratuită.
Se vor acorda șase premii, o menţiune şi premiul „Marin Petre Constantin”, valoarea totală a acestora fiind de 10.000 lei.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 1 – 30 iunie 2024, cu posibilitatea de prelungire.
Vernisajul şi festivitatea de înmânare a premiilor vor avea loc la Muzeul de Istorie, Calea Domnească, nr. 189, în data de 1 Iunie 2024.
Relații suplimentare se pot obţine de la muzeograf artă Maria Neacșu la numărul de telefon de la Muzeul de Artă: 0736394086.
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice