Programul Educație și Ocupare ne deschide accesul la educație, formare și calificare, dar și acces pe piața muncii pentru tineri, sprijină persoanele inactive, șomerii de lungă durată și persoanele din categoriile vulnerabile să se integreze pe piața muncii, oferă finanțare pentru învățământul profesional și tehnic, dar și pentru formarea continuă a adulților.
De asemenea, prin PEO vom oferi sprijin persoanelor vulnerabile să își continue educația și să obțină calificare și un loc de muncă.
Programul Educație și Ocupare va sprijini, în total, circa un milion de români să dobândească o educație și să devină activi pe piața muncii, fiind pregătiți pentru meseriile pe care avansul tehnologic le aduce.
Programul Educație și Ocupare (PEO) stabilește prioritățile de investiții finanțate din Fondul Social European+, în sprijinul implementării Strategiei naționale pentru ocuparea forței de muncă 2021-2027 și a Strategiei România Educată. Obiectivul major în domeniul ocupării este ca piața muncii din România să devină sustenabilă, rezilientă, pro-activă și bazată pe inovare socială, urmărind valorificarea potențialului uman, în condiții de echitate, prin creșterea relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, în contextul utilizării și dezvoltării competențelor digitale și antreprenoriale și promovării unui mediu stimulativ pentru învățarea pe tot parcursul vieții.
Programul Educație și Ocupare va finanța 𝐳𝐞𝐜𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐢:
Modernizarea instituțiilor pieței muncii;
Valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii;
Creșterea accesului pe piața muncii pentru toți;
Antreprenoriat și economie socială;
Îmbunătățirea participării copiilor la educația antepreșcolară și preșcolară;
Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație;
Creșterea calității ofertei de educație si formare profesională pentru asigurarea echității sistemului si o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic;
Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic;
Consolidarea participării populației în procesul de învățare pe tot parcursul vieții pentru facilitarea tranzițiilor și a mobilității;