”ARGONAUTAS este o interpretare a expediției Argonauților – cei 50 de eroi care l-au însoțit pe Jason și care, cu cincizeci de ani înainte de războiul troian, au mers să găsească Lâna de Aur. Este odiseea ființei umane moderne care pleacă în căutarea unui loc pe care să-l numească „acasă”, unde se poate exprima liber, fără constrângeri sociale și culturale. Lâna de Aur reprezintă într-adevăr descoperirea acestui loc de înflorire în care individul este purtat de valurile vieții și urmat de diferiți oameni care îi sunt profesori, prieteni sau contraexemple.
Profitând de povestea lui Jason, încercăm să înțelegem ideea unei călătorii, a migrației, a oamenilor din vechime în căutarea gloriei, a bogăției, dar și a sinelui… Problema migrației, a ciocnirii dintre culturi a fost întotdeauna o actualitate și cel mai bun mod de a o aborda este prin mituri străvechi, prin textele care au stat la baza civilizației europene.
Spectacolul de teatru apelează la mijloacele dansului, încearcă să facă un dialog al trupurilor dincolo de cuvinte. Corpurile vor desena în aer hieroglife de o frumusețe plastică cu ajutorul luminilor și a muzicii etnice (tobe, flaut, voci) care vor completa Forma.
De fapt aici nu vom încerca o simplificare a mitului ARGONAUTAS, nici o „viziune ermetică” ci o „impresie”, o imagine inspirată din trecut care își are rădăcinile în viitor… o imagine percepută printr-o lupă deformată care este estompată de suflarea emoțiilor.” ( Mc Ranin, regizor și managerul Teatrului Tony Bulandra Târgoviște)
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara