Asociația Chindia Jurasic Park va pleca într-o nouă ascensiune pe cel mai înalt vârf al Serbiei

Prin târguri balcanice. Atestată documentar încă din anul 1396, în cronica de călătorie a cruciatului bavarez Johann Schiltberger, cel care, întorcându-se de la bătălia de la Nicopole (25 septembrie 1396), amintea că a vizitat cele două capitale al Valahiei, Argeșul și Târgoviștea (…in den Zveien Hauptstadtem in der Walachei, die genant sein Agrich un Turkoich…), Cetatea Târgoviste a fost, dintru începuturi, asociată cu un important nod comercial, un centru aflat la intersecția drumurilor neguțătorilor veniți „din cele patru zări”,  dezvoltat pe un vechi „târg”, loc de schimburi în natură între țăranii de la câmpie cu cei de la deal și munte.

Asociația Chindia Jurasic Park va pleca într-o nouă ascensiune pe cel mai înalt vârf al Serbiei

Istoricul, arheologul și scriitorul Cezar Bolliac (1813-1881), promotor al Comisiei Monumentelor Istorice, precizează că numele de Târgoviște” vine, pur și simplu, de la „târg”, cuvânt de origine slavonă, la care s-a adăugat sufixul “iște”.

Acum 30 de ani, când Cetatea aniversa Târgoviște 600 (1396-1996), membrii Asociației de turism Chindia au cucerit cel mai înalt vârf al noii Europe (geopolitice…), urcând pe vârful Elbrus (5642 m) din masivul Caucaz. În pragul sărbătorii din acest an, Târgoviște 630 (1396-2026), același nucleu de montaniarzi (Nicu Posta, Ileana Bocanciu, Florina Mocanu), grupați, de data aceasta, în Asociația Chindia Jurasic Park, va pleca zilele acestea spre vârful Midžor (2169 m), cel mai înalt vârf al Serbiei, aflat în munții Stara Planina, cunoscuți, în vremurile trecute, ca anticul Hemus. Din lot vor mai face parte “dinozaurul” Gică Burlacu și mai tânărul Mihnea Prundaru.

Totuși, călătoria în zonă nu va fi una strict montană, ci va căpăta și valențe istorice, culturale. Studiind hărțile zonei, pasionații călători au constatat că, fiind zonă locuită, în principal de slavi (sârbi), dar și de români (valea Timocului, Banatul românesc, sârbesc etc.), și acolo se găsesc câteva localități cu nume apropiat de Târgoviștea noastră!

Este vorba de orășelul Trgovište (Districtul Pčinja) situate în sudul extrem al Serbiei, în apropiere de granița cu Macedonia de Nord. Este un orășel mic care servește drept centru administrativ pentru municipiul Trgovište, care cuprinde în jur de 35 de sate. Mai sus, spre centrul Serbiei, sunt mai multe sate pe care vom încerca să le vizităm, să facem fotografii și, pe cât posibil (e vorba și de timp, și de limba de comunicare!), să luăm legătura cu autoritățile locale, punându-le la dispoziție materiale despre municipiul nostru și un simbolic mesaj din partea Primăriei Târgoviște.

Iată care sunt acestea:

  • Trgovište(Knjaževac): un sat destul de mare situat în estul Serbiei, în municipiul Knjaževac, aproape de granița cu Bulgaria.
  • Trgovište(Sokobanja): un sat mic aflat în municipiul Sokobanja, din regiunea de est a țării.
  • Trgovište(Kraljevo): o altă așezare rurală de dimensiuni mici localizată în municipiul Kraljevo, din regiunea centrală a Serbiei.

Următoarea săptămână va fi dedicată Zilelor Cetății, iar noi vom pleca la drum cu gândul la acest frumos simbol – TÂRGOVIȘTE 630.

La mulți ani, târgovișteni!

 

Nicolae Posta

Președinte Asociația Chindia Jurasic Park

Abonează-te la știrile Oficial Media!

Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *