Asociația Municipiilor din România, ședință de lucru și noi măsuri pentru comunitățile locale

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, în calitate de membru al Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, a participat astăzi la o ședință de lucru cu Ministrul Finanțelor, dl. Adrian CÂCIU, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, dl. Marcel BOLOȘ și Directorul General al Direcției Generale Administrație Publică, dl. Dan Iustin MARINESCU.
Oficial Media - Asociația Municipiilor din România, ședință de lucru și noi măsuri pentru comunitățile locale
Oficial Media – Asociația Municipiilor din România, ședință de lucru și noi măsuri pentru comunitățile locale
„Agenda întâlnirii a cuprins subiecte deosebit de importante pentru comunitățile locale, vizând:
✅finanțarea transportului local al elevilor, acum în sarcina primăriilor și metodologia de stabilire a criteriilor și a modalității de restituire de la bugetul de stat a cheltuielile aferente gratuității acordate elevilor din învățământul preuniversitar acreditat;
✅finanțarea serviciilor publice locale de evidență a persoanelor;
✅ – stadiul desfășurării activităților incluse în componentele PNRR: Componenta
C1 – Managementul Apei, Componenta C3 – Managementul Deșeurilor, Componenta C5 – Valul Renovării, Componenta C6 – Energie, Componenta C10 – Fondul Local, Componenta C15 – Educație;
✅ – metodologia de organizare şi funcţionare a creşelor, aprobată prin HG nr.566/2022.
Au fost agreate o serie de soluții în vederea deblocării unor finanțări în domeniul funcționării creșelor, dar și raportat la transportul public local pentru elevi”, a precizat edilul Daniel Cristian Stan, pe pagina de social media.
Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *