Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa va desfășura, în săptămâna 7-11 aprilie 2025, programul cultural educaţional „Să știi mai multe, să fii mai bun!/Săptămâna Verde”, o săptămână dedicată activităţilor extracurriculare, program ce a ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție.
Prin activitățile propuse, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița vine cu o alternativă specială la disciplinele obligatorii cuprinse în programele învățământului preuniversitar. Astfel, prin intermediul meșteșugurilor tradiționale, se dorește promovarea frumuseții artei populare românești, precum și interdisciplinaritatea ca mijloc de dezvoltare şi stimulare a creativităţii elevilor.
Și anul acesta vă așteptăm cu atelierele tradiționale: încondeiat ouă și pictură icoane pe sticlă, atelier de cusături și semințe magice, decorațiuni hârtie și mărgele dichisite.
Pentru înscrieri, cadrele didactice vor face programările telefonic la unul din următoarele numere de telefon: 0721327910 și 0737572449. Taxa de participare este de 25 lei/copil, indiferent de numărul de zile pentru care se optează. Data limită a înscrierilor este 3 aprilie 2025.
Vă așteptăm cu drag!
Compartimentul Comunicare al
Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
5.522 de vehicule prezintă pericol iminent de accident în urma verificărilor realizate de Registrul Auto Român
Cum poți să cumperi titluri de stat online cu dobânzi neimpozabile și avantajoase
Aproape 1000 de localități din 38 de județe din țară vor fi conectate la internet
Donald Trump deportează membrii periculoși ai unor bande în El Salvador. Închisoarea nu permite vizite, educație sau activități recreative. Deținuții nu au voie să iasă în aer liber
Au fost aprobate fondurile pentru biletele de tratament balnear pentru pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii
O nouă categorie de pensionari va primi un sprijin financiar de Paște și Crăciun
LIFE STYLE
Relaxarea e mai aproape decât crezi! Cum să îți creezi propriul ritual de relaxare acasă în funcție de personalitatea ta?
Venus retrograd în Berbec, 2 martie-13 aprilie. Dorință de independență și impulsivitate
Bijuterii premium la prețuri accesibile – Stil și eleganță pentru tine
Rochii de primăvară pentru un nou început plin de culoare
Tendințe în încălțăminte: Ce va fi la modă în sezonul următor?
SPIRITUALITATE
Acolo unde sunteți testați, acolo sunt problemele
Atunci când o persoană elimină ura, supărarea și judecata din subconștient, începe să se vindece
Disprețul pentru un alt om reprezintă dorința de a-l ucide, dorință care se transformă într-un program de autodistrugere
Comemorarea a 68 ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi la Mănăstirea Lainici
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ce reprezintă părțile corpului tău
Premieră în sistemul public de sănătate din România
Curele de slăbire repetate, cea mai sigură cale de a încetini metabolismul
EU4Health trage un semnal de ALARMĂ: nu există încă informații despre program și granturile pentru 2025
Ce să faci dacă ai un atac de panică, simţi frică, agitaţie sau o stare nervoasă
Robert F. Kennedy Jr, noul ministru al Sănătăţii, a declarat război împotriva zahărului și produselor ultra-procesate
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conacul Mocioni din Foeni, deschis pentru cultură. Investițiile continuă
PE HÂRTIUNIVERSURIE – BOOKFEST TIMIȘOARA 27-30 martie 2025, Centrul Regional de Afaceri (CRAFT
Ce reprezintă părțile corpului tău