În perspectiva alegerilor locale şi legislative din anul 2016, din dorinţa de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de viaţa politică şi campaniile electorale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române face următoarele precizări:
1. În calitate de cetăţean şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea de a participa la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele comun. În vederea respectării opţiunilor politice ale credincioşilor săi, preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică faţă de problemele cu caracter politic. Opţiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret.
2. În conformitate cu Sfintele Canoane, arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică, să fie membri ai unui partid politic, să candideze la alegerile parlamentare sau locale, să participe la campanii electorale şi să ocupe funcţii de demnitar/înalt funcţionar public la nivel central sau local.
3. Clericul sau monahul care se implică în politică în calitate de membru sau de candidat al unui partid încalcă legământul depus la hirotonie, hotărârile Sfântului Sinod şi regulamentele bisericeşti, caz în care va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viaţa monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.
4.Totuşi, Sfântul Sinod, aplicând principiul iconomiei(dispensă), în vederea împlinirii misiunii sociale la care sunt chemaţi clericii în viaţa comunităţilor pe care le păstoresc, a aprobat ca, în situaţii excepţionale, preoţii şi diaconii să candideze, însă doar ca independenţi şi doar pentru calitatea deconsilier local şi consilier judeţean în România cu aprobarea scrisă a ierarhilor lor.
5. În acest caz, preoţii şi diaconii care au obţinut, în mod excepţional, aprobarea bisericească de a candida pentru a deveni membri în consiliul local sau consiliul judeţean vor fi suspendaţi de la slujirea liturgică pe întreaga perioadă a campaniei electorale (pentru evitarea oricăror suspiciuni referitoare la folosirea de mijloace pastorale în campania electorală), vor adopta în timpul campaniei electorale un comportament adecvat demnităţii preoţeşti, vor respecta legislaţia în vigoare privind campaniile electorale şi alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi nu vor folosi în scopuri electorale lăcaşurile de cult.
6. Sfântul Sinod reînnoieşte apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti.
7. Sfântul Sinod reaminteşte faptul că Biserica Ortodoxă Română nu susţine vreun partid politic sau vreo ideologie politică, însă îndeamnă pe toţi cetăţenii să-i aleagă pe acei candidaţi care arată credinţă în Dumnezeu şi responsabilitate faţă de comunitate, apără şi susţin demnitatea vieţii umane, a familiei tradiţionale şi promovează educaţia şcolară integrală care îmbină cunoaşterea intelectuală cu formarea morală şi spirituală.
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Klaus Iohannis: “Demisionez din funcția de Președinte al României.(…) Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”.
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
Miliardarii lumii și-au crescut averile în anul 2024. Cine sunt cei mai bogați oameni de pe planetă
LIFE STYLE
Ce vor alege maimuțele dacă pui banane și bani în fața lor
Ceaiuri naturale pentru un stil de viață sănătos
Importanța unei bune organizări a biroului și efectele ei asupra stării de bine
Adevăratul motiv pentru care îți este greu să te schimbi
Elopement sau nunta secretă: ce este și de ce tot mai multe cupluri aleg această opțiune pentru ziua cea mare?
DESTINATII
Încep competițiile sportive în Straja
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Primul Congres al Asociaţiei Române de Hepatologie Integrată la București
Parteneriat pentru Sănătate România – Ungaria sub egida Comisiei Europene
Cancerul continuă să reprezinte o problemă de sănătate publică
Impactul stresului asupra sănătății sistemului reproductiv masculin
Consumul de cuișoare ajută la vindecarea mai multor boli
Cum să tratezi natural infecțiile urinare. 6 băuturi care te vor ajuta să te vindeci
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Investiții strategice pentru viitorul municipiului Moreni. Proiecte în curs și planuri ambițioase
O nouă ediție a expoziției „Artiști în devenire” se deschide la Muzeul de Artă
165 de locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European