Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Atmosfera astrală SEPTEMBRIE 2016: O lună extraordinară și unică!

universul

Septembrie 2016 este o lună foarte importantă, unică și foarte interesantă totodată. Cu siguranță nu o vom uita, iar ecourile celor petrecute pe parcursul ei vor dăinui mult timp în sufletele noastre. Ar fi bine să privim obiectiv la relațiile și situațiile în care ne aflăm, să revizuim toate planurile pe care le avem, să ne gândim serios ce dorim să facem mai departe și nu în ultimul rând să stăm de vorbă cu propria noastră ființă și să ascultăm ce are de zis. Există multe adunate în străfundurile noastre, iar acum vor ieși la iveală cu o forță nebănuită.

Atmosfera astrală a lunii este foarte încărcată, pentru că multe planete își schimbă pozițiile, astfel că nu ne vom plictisi. Elementul Pământ este în continuare foare accentuat, iar apoi la egalitate Focul, Aerul și Apa. Vom avea din toate, iar pe alocuri chiar prea mult.
Totuși suntem deja antrenați din lunile precedente, astfel că nu ar trebui să ne mire nimic și de asemenea ar trebui să fim deja pregătiți temeinic să gestionăm mai bine sursele de foc, sursele de apă, aerul, dar și pământul la propriu. Lucrurile pot scăpa de sub control în orice moment, dar dacă suntem conștienți de noi, de gândurile și faptele noastre, de mediul înconjurător care ne permite să ne desfășurăm experiențele acestei vieți, ne putem descurca foarte bine.

Luna debutează cu o eclipsă inelară de Soare în Semnul Fecioarei, a treia din șirul celor patru eclipse din acest an. Perioada ne informează asupra faptului că relațiile de prietenie, susținere, protectorat sunt în derivă, că ar fi bine să avem mai multă încredere în noi înșine, să ne bazăm mai mult pe forțele noastre și mai puțin pe cele ale altora. Sunt posibile discuții aprinse, declanșarea unor conflicte de proporții, implicarea în acțiuni pripite, comportamente agresive și multă instabilitate.

Pe 9 Septembrie, Jupiter intră în Semnul Balanței, anunțând un lung șir de modificări legislative, relaționale, parteneriale, schimbări în afaceri. Deocamdată vor fi adieri mărunte, abia sesizabile în toate domeniile activității umane, dar cu trecerea timpului vor lua turnuri greu de prevăzut și explicat acum.

 

În seara zilei de 16 Septembrie se formează ultima eclipsă din acest an, fiind vorba despre o eclipsă de Lună în penumbră în Semnul Peștilor. Ce a început, ce s-a discutat și petrecut în preajma datei de 9 Martie, când a avut loc eclipsa totală de Soare tot în Pești, va cunoaște reconfigurări neașteptate în preajma zilei de 16 sau chiar pe tot parcursul lunii. Este bine să fim foarte atenți ce vorbim, ce decidem, pentru că aparențele sunt înșelătoare. Sub măști binevoitoare, dincolo de vorbe frumoase, ademenitoare, în spatele gesturilor așa-zis de ajutorare există cu totul alte interese.

Foarte interesant și bulversant este intervalul 22 – 23 Septembrie și iată de ce. În după-amiaza zilei de 22 Septembrie, Soarele va păși în Semnul Balanței, având loc totodată și echinocțiul de Toamnă. Se pare că această Toamnă va fi una tumultoasă, cu schimbări radicale de mentalitate, de filozofie de viață, schimbări în relațiile cu străinătatea, probleme legate de imaginea publică.

Pe 23 Septembrie, Mercur își reia mersul direct în Semnul Fecioarei, dezlegându-ne mințile și limbile. Astfel avem șanse să ne înțelegem unii cu alții, să ne punem de acord în eficientizarea muncii, în rezolvarea treburilor cotidiene și nu în ultimul rând vom fi ceva mai realiști și obiectivi.
Tot în seara zilei de 23 Septembrie Venus intră în Semnul Scorpionului, îndreptându-se cu pași repezi spre Luna neagră și asteroidul Junona, anunțând aflarea unor secrete din relațiile amoroase, răscoliri sufletești, sentimentale considerate undeva, cândva rezolvate, dar care acum dovedesc contrariul, manifestarea geloziei, agresivității în relațiile matrimoniale. Și în relațiile de colaborare profesională intervin tot soiul de hibe, unele cu componentă sentimentală care răstoarnă bunul mers al lucrurilor pentru toți cei implicați.
Pe 23 Septembrie, la mijlocul zilei, Luna se mută în Rac, în Semnul ei de domiciliu, contribuind serios la răscoliri sentimentale, familiale, amintiri care mai de care mai bulversante.

În preajma datei de 26 Septembrie Pluto aflat în Capricorn, în mișcare aparent retrogradă, începe să staționeze pentru a-și relua mersul direct abia peste câteva zile. Însă până la intrarea propriu-zisă în mișcare directă, poziția staționară este delicată și poate aduce multe încurcături.

Pe 27 Septembrie, Marte își încheie ciclul retrogradării din acest an și pășește triumfător în Semnul său de exaltare, Capricornul. Lucru minunat, deoarece ne va ajuta să facem acțiuni bune, necesare dezvoltării noastre și semenilor noștri.

De bun augur este conjuncția Soare-Jupiter începând cu 22 Septembrie și până la finele lunii, ajutându-ne să căutăm dreptatea, justețea în acțiuni, dar și altruismul și generozitatea față de tot ce ne înconjoară. Trebuie să avem însă grijă la excese, mai ales în ceea ce privește relațiile parteneriale și afacerile sau colaborările socio-profesionale.

Practic toată luna Septembrie este surprinzătoare, decisivă în unele privințe, dar există unele vârfuri. Și anume între 6 – 10 Septembrie, mai ales 9 Septembrie, 21 – 24 Septembrie, zilele de 18 și 27 Septembrie. De ce aceste zile? Pentru că suntem într-un an de vibrație 9, a noua lună a anului, iar zilele de 9, 18, 27 au vibrația universală tot 9. Asta înseamnă că se conturează foarte clar finaluri pe toate planurile, fie că vrem, fie că nu, fie că înțelegem, fie că nu, fie că acceptăm, fie că nu.

Este o perioadă excelentă pentru a ne debarasa de tot ce este perimat, nefolositor; putem renunța la obiceiuri, idei, concepții, relații și situații toxice. De evitat începerea unor proiecte de anvergură, declanșarea unor conflicte, procese în justiție, începerea unor colaborări noi, semnarea documentelor care ne implică pe termen lung și asumarea responsabilităților mari.
Pe parcursul lunii Septembrie vorbim numai de finaluri, curățenii și la propriu și la figurat și în niciun caz de începuturi. Energia lunii este favorabilă numai sfârșitului, care anunță începuturi deosebite, dar lunile următoare. Septembrie este o lună de mari cotituri pe care le vom simți din plin.

Cugetarea lunii SEPTEMBRIE: „Scopul adevărat al omului este acela de a trăi, nu de a exista.” – Jack London

astrolog Anca Gordin Stoica- Astrocafe.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share