Începutul de an aduce vești bune pentru turismul și cultura județului. CJ Timiș a deschis șantierul de reabilitare al Conacului Mocioni din Foeni, un obiectiv cultural deosebit de important pentru patrimoniul nostru istoric. Investiția este posibilă prin accesarea unei finanţări europene nerambursabile din Granturile SEE (Spațiului Economic European), în cadrul Programului RO-CULTURA.
Imobilul istoric clasă A va fi reabilitat integral. Potrivit proiectului la parter se vor amenaja un salon de primire și un hol de onoare, ce vor permite găzduirea unor evenimente complexe. De asemenea, un colț muzeal va reda atmosfera specifică familiei Mocioni. Va fi realizată și o bibliotecă dotată inclusiv cu tehnologii moderne, interactive, precum și o cafenea culturală. Curtea și grădina vor fi amenajate peisagistic, pentru a permite organizarea de evenimente în exterior. Subsolul și podul vor fi igienizate, consolidate și vor servi ca spații tehnice. Imobilul va fi reabilitat până în luna aprilie 2024 conform documentației.
„Demararea lucrărilor a fost un efort considerabil al aparatului de specialitate. Vorbim atât de un imobil istoric, cât și de o finanțare nerambursabilă printr-un program deosebit de exigent. Putem spune că investiția a intrat în linie dreaptă. În paralel, lucrăm și la celelalte activități ale proiectului. La final, în 2024, ne vom bucura de un nou punct important pe harta turistică a Timișului, așa cum ne place să vizităm în vacanțele de peste graniță”, spune președintele CJ, Alin Nica.
Așa cum a menționat președintele Consiliului Județean, obiectivul proiectului întrece cu mult miza reabilitării fizice a Conacului. Acesta va deveni un centru pentru activități culturale, educaționale și artistice. Vor fi organizate acțiuni intersectoriale, culturale, educaționale, patrimoniale și turistice, campanii de sensibilizare și informare, vizite de studiu, rezidențe de artă stradală și amenajare peisagistică, baluri caritabile etc. De altfel, se dorește revigorarea economică, socială și culturală a întregii zone, prin atragerea de turiști, având în vedere valoarea națională și universală a Conacului Mocioni din Foeni.
Vă reamintim, contractul de proiectare și execuție a fost atribuit prin licitație publică Asocierii T.T. & CO SOLARIA GRUP SRL (lider) – EURAS SRL – GRAPHIC SPACE SRL.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
A încetat din viață medicul săracilor, Ioan Boilă, nepotul lui Iuliu Maniu