Primăria Municipiului TIMIȘOARA anunță preluarea de cereri în vederea atestării/AUTORIZĂRII administratorilor de condominii ÎN BAZA LEGII 196/2018
Primăria Municipiului Timișoara, prin Compartimentul Asociații de Proprietari, anunță preluarea cererilor în vederea atestării persoanelor fizice și a autorizării persoanelor juridice ca administratori de condominii, în baza Legii nr. 196/2018. Atestarea/autorizarea se va face conform Metodologiei privind atestarea administratorilor de condominii din Municipiul Timișoara, aprobată prin HCL nr. 357/01.09.2020.
Atestare persoane fizice:
Pot fi atestate ca administrator de condominii persoanele fizice cu domiciliul/reședința pe raza municipiului Timișoara, care vor depune următoarele documente, în vederea obținerii certificatului de atestare ca administrator de condominii:
- a) cerere tip – formular cerere
- b) curriculum vitae;
- c) copia documentului de identitate;
- d) certificat de cazier judiciar;
- e) certificat de cazier fiscal eliberat de ANAF
- f) adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical pentru desfășurarea activității de administrator;
- g) aviz psihologic;
- h) copia certificatului de pregătire profesională pentru funcţia de administrator de condominii, organizat în condiţiile legii de firme autorizate;
- i) copie certificat de atestare pentru persoanele fizice atestate anterior Legii 196/2018;
- j) dovada plății taxei de atestare în valoare de 100 lei pentru persoanele fizice aflate la prima atestare, respectiv a taxei de 50 lei, în cazul administratorilor atestați deja inițial pe Legea 230/2007.
Autorizare persoane juridice:
Pot fi autorizate pentru activităţi de administrare condominiu numai persoanele juridice specializate care îndeplinesc următoarele condiţii:
au ca obiect principal de activitate domeniul administrării condominiilor
toți angajații acestora, care prestează activitatea de administrare a condominiului, dețin atestatul de administrator.
În vederea autorizării, persoana juridică va depune următoarele acte (original / copii conforme cu originalul):
- a) cerere tip – formular cerere
- b) actul constitutiv al persoanei juridice
- c) certificat de înregistrare fiscală
- d) certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului în a cărei rază teritorială persoana juridică îşi are sediul, din care să reiasă că obiectul de activitate principal este administrarea imobilelor pe bază de tarife sau contract, conform listei codurilor CAEN în vigoare – în original;
- e) certificat de atestare fiscală, eliberat de Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, privind îndeplinirea obligatiilor exigibile către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat si bugetul local, valabile la data depunerii cererii -în original;
- f) certificat de cazier fiscal eliberat de ANAF, valabil la data depunerii cererii -în original;
- g) certificat de cazier judiciar, în original;
- h) contractele individuale de muncă încheiate în condiţiile legii între persoana juridică şi persoanele fizice atestate pentru administrarea de condominii, sau alte forme de angajare
- i) copia atestatelor persoanelor fizice angajate conform lit.i);
- j) dovada plății taxei de autorizare în valoare de 100 lei.
Dosarele se depun în perioada 26.10.2020 – 27.11.2020, fie la sediul Primariei Municipiului Timișoara, Bd.C.D.Loga nr.1, Camera 12 – ghiseele 8,9,10,14 (luni, miercuri, joi, vineri: orar 8:30-14, si marti: orar 8:30-17.30), fie prin poștă sau online pe platforma guvernamentală https://edirect.e-guvernare.ro Taxele de atestare pot fi achitate la casieria din incinta Camerei 12 din sediul primăriei, la ghișeele Direcției Fiscale de lângă sediul primăriei (Bd.Mihai Eminescu nr.2), sau prin ordin de plată în contul RO90TREZ62121360206XXXXX, BENEFICIAR Municipiul Timișoara, cu specificația “atestare persoană fizică” sau ”autorizare persoană juridică”. După analizarea dosarului complet cuprinzând documentele solicitate, Compartimentul Asociaţii de Proprietari va întocmi şi va publica pe site–ul Primăriei Municipiului Timișoara lista cu persoanele fizice și juridice considerate admise și lista cu persoanele fizice/juridice ale căror dosare au fost respinse. Persoanele fizice/juridice ale căror dosare au fost respinse pot depune contestaţii în termen de 24 de ore de la afişarea listelor. Soluţionarea acestor contestaţii se va face de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor. Atestatul/autorizarea pentru desfășurarea activității de administrator condominii va fi emis persoanelor fizice/juridice,în urma unei hotărâri a Consiliului Local Timişoara, la propunerea Comisiei de atestare a persoanelor fizice/autorizare a persoanelor juridice. Certificatul de atestare/autorizare pentru funcția de administrator condominii va menţiona datele de identitate ale titularului (nume, prenume si codul numeric personal), autoritatea emitentă. Certificatul de atestare este valabil 4 ani, de la data emiterii și este valabil pe întreg teritoriul României. Administratorii în funcție, neastestați în baza Legii 196/2018 au obligația de a solicita atestarea. Menținerea în funcție a unui administrator neastestat sau angajarea de către președintele asociației de proprietari a unui administrator neatestat atrage după sine aplicarea sancțiunii contravenționale prevăzute de Legea nr. 196/2018.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Procedura de selecție a conducerii ROMARM a fost viciată
De Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, te invităm să sărbătorim împreună valoarea universală a patrimoniului dacilor!
Investiție majoră în educație: Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, în plin proces de modernizare