Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Ultimul lot al celui celui mai amplu proiect de modernizare a infrastructurii rutiere din județul Dâmbovița este, de astăzi, obiectul unui contract de lucrări

Ultimul lot al drumului ce face obiectul celui mai mare proiect de modernizare a infrastructurii din județul Dâmbovița, Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 720, DJ 720B, DJ 711 și DJ 101B, pe traseul limită Județ Prahova – Moreni – Gura Ocniței – Răzvad – Ulmi – Târgoviște – Comișani – Bucșani – Băleni – Dobra – Finta – Bilciurești – Cojasca – Cornești – Butimanu – Niculești – limită Județ Ilfov, a fost semnat astăzi de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea.

Proiectul finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale, are valoarea totală de 212.845.189,34 lei.

            Lungimea traseului interjudețean vizat de proiect este de 62,161 km, el fiind format din 4 drumuri județene. Din această valoare, lotului IV i-au fost repartizați 13,635 km, pe traseul DJ 711 Cojasca (pod peste canal) – Bujoreanca și DJ 101B Lucianca – Niculești – limită Județ Ilfov.

Se estimează că proiectul va avea un impact major în ceea ce privește infrastructura rutieră, datorită atât efectului de fluidizare a traficului, cât sporirii gradului de siguranță a circulației în cele 15 localități dâmbovițene ce sunt tranzitate de acest traseu.

La evenimentul de semnare a contractului au fost prezenți: Alin Manole, vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Valeriu Gilia, director al Direcției Generale Programe Europene, Sorin Radu, director al Direcției Achiziții Publice, reprezentanții Direcției Generale Infrastructură Locală – Vasile Dinu, director general, și Silviu Păduraru, șef serviciu, și reprezentantul firmei de construcții căreia i-a fost atribuit contractul de lucrări.

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Distribuie acest articol Oficial Media
Share