Miercuri – 12 martie 2025 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Târgovişte, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Dâmbovița şi pentru a primi petiţii.
Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, situat în municipiul Târgovişte, Piaţa Tricolorului, nr. 1, în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.
Cetățenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe.
Pentru operativitate, recomandăm persoanelor interesate ca la momentul acordării audienței să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.
Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon al Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului 0244 – 593 227.

Totodată, cetățenii care doresc să se adreseze instituției Avocatul Poporului – Biroului Teritorial Ploiești pot transmite cererile și prin poștă, pe adresa biroului din municipiul Ploiești, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, etajul I, camera 155, județul Prahova sau prin e-mail pe adresa avpprahova@avp.ro.
Programul de audiențe la sediu și de dispecerat este următorul: luni-miercuri în intervalul orar 10.00-14.00, marți și joi în intervalul orar 12.00 – 16.00.
Reamintim cetățenilor că, instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de oricare altă autoritate publică din România și are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice.
Biroul Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului
Consilier coordonator,
Ioana Enache
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
5.522 de vehicule prezintă pericol iminent de accident în urma verificărilor realizate de Registrul Auto Român
Cum poți să cumperi titluri de stat online cu dobânzi neimpozabile și avantajoase
Aproape 1000 de localități din 38 de județe din țară vor fi conectate la internet
Donald Trump deportează membrii periculoși ai unor bande în El Salvador. Închisoarea nu permite vizite, educație sau activități recreative. Deținuții nu au voie să iasă în aer liber
Au fost aprobate fondurile pentru biletele de tratament balnear pentru pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii
O nouă categorie de pensionari va primi un sprijin financiar de Paște și Crăciun
LIFE STYLE
Relaxarea e mai aproape decât crezi! Cum să îți creezi propriul ritual de relaxare acasă în funcție de personalitatea ta?
Venus retrograd în Berbec, 2 martie-13 aprilie. Dorință de independență și impulsivitate
Bijuterii premium la prețuri accesibile – Stil și eleganță pentru tine
Rochii de primăvară pentru un nou început plin de culoare
Tendințe în încălțăminte: Ce va fi la modă în sezonul următor?
SPIRITUALITATE
Acolo unde sunteți testați, acolo sunt problemele
Atunci când o persoană elimină ura, supărarea și judecata din subconștient, începe să se vindece
Disprețul pentru un alt om reprezintă dorința de a-l ucide, dorință care se transformă într-un program de autodistrugere
Comemorarea a 68 ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi la Mănăstirea Lainici
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ce reprezintă părțile corpului tău
Premieră în sistemul public de sănătate din România
Curele de slăbire repetate, cea mai sigură cale de a încetini metabolismul
EU4Health trage un semnal de ALARMĂ: nu există încă informații despre program și granturile pentru 2025
Ce să faci dacă ai un atac de panică, simţi frică, agitaţie sau o stare nervoasă
Robert F. Kennedy Jr, noul ministru al Sănătăţii, a declarat război împotriva zahărului și produselor ultra-procesate
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conacul Mocioni din Foeni, deschis pentru cultură. Investițiile continuă
PE HÂRTIUNIVERSURIE – BOOKFEST TIMIȘOARA 27-30 martie 2025, Centrul Regional de Afaceri (CRAFT
Ce reprezintă părțile corpului tău