Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

”Avram Iancu ar trebui să fie pildă pentru toți românii!”

Țebea a fost duminică, 10 septembrie, centrul românismului, al patriotismului naţional

S-au împlinit 151 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui patriot Avram Iancu, supranumit şi „Crăişorul Munţilor”.

Au fost prezenți europarlamentarii  Grapini, Terheș, Falcă, Negrescu, preşedintele PNL şi al Senatului, Nicolae Ciucă, secretarul general al PNL, Lucian Bode, ministrul Economiei, Radu Oprea, şi ministrul Familiei, Natalia Intotero, senatorul Cristian Resmeriță, liderul AUR George Simion și colegii săi, senatoarea Diana Şoşoacă, alți parlamentari veniți de pe întreg cuprinsul țării.

Unii mai vocali ca alții, au strigat sloganuri patriotice, dar au fost și huiduieli, însă, nu s-au semnalat incidente.

S-a văzut încă odată, că am intrat în precampanie electorală, fiecare dintre liderii de partid încercând să iasă în fața alegătorilor, cu fel și fel de promisiuni, unii făcând și ” baie de mulțime”.

Alții, abia au așteptat să se încheie ceremonialul religios și depunerile de coroane, ca să se destindă în corturile special amenajate, unde s-au pus la cale și viitoarele acțiuni,până la finele anului,  iar micul, berea și alte produse tradiționale românești,  au fost la mare căutare printre participanți, la loc de cinste. Iar târgul de la Țebea a fost plin de mușterii și comercienți și  fiecare s-a distrat după posibilități și bugete.

Înmormântat în curtea bisericii de la Țebea, vegheat de gorunii seculari, Avram Iancu este omagiat în zilele noastre,  ca Erou Național.

Am participat cu mare emoție la ceremonialul religios și militar organizat în cinstea Eroului Național Avram Iancu, în Panteonul Moților de la Țebea. Mormântul său, de care ne îngrijim cu mare drag, devine loc de pelerinaj, iar personalitatea lui Avram Iancu și faptele sale istorice sunt evocate și ne readuc aminte cât de important este să nu ne uităm trecutul și pe oamenii care au pus națiunea română mai presus decât viața lor. Trebuie să ne arătăm demni de testamentul pe care ni l-a lăsat și stă acum scris, pentru posteritate, pe edificiul care străjuiește bustul lui Avram Iancu amplasat în vecinătatea complexului de monumente Panteonul Moților. (…) Mulțumesc tuturor românilor care l-au omagiat, alături de noi, pe Avram Iancu și îi felicit pe toți cei care s-au implicat pentru reușita acestei zile!” a transmis președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor.

 

             Mii de români au ajuns la Țebea de pe tot cuprinsul țării, dar și frați români de peste Prut

În cuvântul adresat celor prezenți,  Preasfințitul Părinte Episcop Nestor al Devei și Hunedoarei  a vorbit despre cuvintele din testamentul eroului Avram Iancu: „Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită!”, explicând că acestea se vor putea împlini,  ”dacă fiecare român va conștientiza cu responsabilitate că are un rol important în acest demers, pe măsura slujirii la care Dumnezeu l-a chemat, pentru aceasta fiind nevoie de dragoste necondiționată a unuia față de celălalt și jertfelnicie pentru binele comun, după modelul dragostei jertfelnice a lui Dumnezeu față de om”.

https://www.facebook.com/angella.dumitrascu/videos/830179301994556/

Discursurile politicenilor au fost și ele după interes, unele dintre ele  fiind lipsite de substanță,  fiecare dintre participanți, percepând în felul lor mesajul.

I-am recunoscut printre cei prezenţi pe senatorul Cristian Resmeriţă, miniști, secretari de stat, directori de instituții și agenții, consilieri județeni și locali, primari, cadre militare în rezervă și retragere,  etc.

                     Portul tradiţional din Valea Jiului  și național  a fost purtat cu mare cinste

Dar, cele mai importante mesaje au venit după încheierea manifestărilor .

”Este o onoare pentru mine să fiu la Ţebea, alături de colegii mei parlamentari, de hunedorenii mei dragi, de cei care au venit din Valea Jiului,  la serbările naţionale de la Ţebea.

Amintirea ilustrului patriot paşoptist este încă vie în memoria noastră, a românilor şi cred că prezenţa noastră şi a miilor de conaţionali la acest eveniment al judeţului Hunedoara, este garanţia faptului că,  şi peste alte zeci şi sute de ani, sentimentul naţional va fi la fel de puternic în inimile românilor,  precum a fost şi caracterul iluştrilor noştri înaintaşi. Avram Iancu este un exemplu demn de urmat şi   trebuie să continuăm noi idealurile acestuia, acelea de a oferi fericirea naţiunii române ”, a spus senatorul social democrat, Cristian Resmeriță.

 ”Sper ca eroii neamului să ne unească pe toți românii,  pentru a lupta  cu toții pentru unitatea țării și pentru o viața mai bună,  a tuturor românilor!”

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a participat, ca în fiecare an, la Serbările Naţionale de la Ţebea, unul dintre cele mai aşteptate evenimente din „Ţara Zarandului”. Alături de eurodeputatul Grapini, la eveniment, au mai fost prezenți liderii umaniști din Hunedoara și Alba, dar și departamentul PUSL pentru diaspora.

“Eu merg în fiecare an la Țebea, la mormântul lui Avram Iancu, Eroul Neamului, si merg cu credința că Avram Iancu este patriotul român care ar trebui să fie pildă pentru toți românii! Ar trebui să învățăm de la cel supranumit “Crăișorul munților”cum să ne iubim țara, cum să ne implicăm și să luptăm pentru țară, cum să avem curajul și demnitatea de a ne reprezenta cu cinste țara! Avram Iancu este, până la urmă, o veritabilă lecție de istorie care trebuie știută de orice român dar, mai ales, ar trebui luat ca exemplu în acțiune, implicare, dăruire și atitudine.

Patriotismul, credința și educația ne pot salva ca națiune. Avram Iancu este nemuritor!”, a declarat  eurodeputatul  Maria Grapini.

                                                                            2024 –  Anul,,Avram Iancu” 

„Vom avea, în anul aniversar, oportunitatea să vorbim cu toții despre România viitorului și vom putea construi împreună, îmbinând forța și dârzenia marelui român cu energia și puterea de creație a generației de azi. Avem nevoie de un nou proiect de țară, așa cum am mai spus și cred că e important să ne focusăm energiile naționale pentru a desena drumul și locul nostru în comunitatea europeană. Pe de altă parte, este la fel de adevărat că România traversează o perioadă în care ura, judecata pripită și invidia otrăvesc, uneori, gândirea și scindează societatea. Trebuie să scăpăm de aceste tare, dacă vrem să ne dezvoltăm rapid.

De aceea, de ziua comemorării lui Avram Iancu, la Țebea, am spus că soluția ne-a dat-o chiar marele luptător pentru drepturile românilor: patriotismul adevărat, care promovează moderația și atinge cu înțelepciune obiectivele națiunii” a conchis președintele Senatului Nicolae Ciucă.

În Phanteonul de la Ţebea s-au adunat mii de români, veniţi din toate colţurile ţării pentru a fi păstaşi la serbările naţionale dedicate celui care a luptat pentru drepturile românilor din Transilvania.

https://www.facebook.com/angella.dumitrascu/videos/775071154369250/

A fost unul dintre organizatorii adunărilor de la Blaj din aprilie şi septembrie 1948 şi conducător al cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni. Refuzul lui Kossuth şi al guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor transilvăneni şi votarea împotriva dorinţei majorităţii române a unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, a dus la dezbinarea revoluţionarilor transilvăneni şi la ridicarea ţărănimii la luptă pentru rezolvarea problemelor sociale şi naţionale, Avram Iancu devenind conducătorul ţărănimii, împotriva revoluţionarilor maghiari de la Budapesta.

A colaborat foarte bine cu autorităţile militare austriece şi apărat Munţii Apuseni de atacurile trupelor ungare.

Ultima mea Voință!

Unicul dor al vieții mele este să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care, după puteri, am și lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd că speranțele mele și jertfa adusă se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot avea. Un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară, și hotărât dispun, că după moartea mea, toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul Națiunei pentru ajutor la înființarea unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile Națiunei mele.”

În amintirea sa, pe scena amplasată pe câmpul de la Țebea, valoroși interpreți de muzică populară din județ și din țară aduc în dar cântecele lor de suflet, atât de dragi românilor, în cadrul unui spectacol organizat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, care a fost  transmis în direct,  de Televiziunea Română.

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share