Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat, reținut de polițiști

La data de 2 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați de un agent de securitate cu privire la faptul că au fost sustrase mai multe bunuri dintr-o societate comercială.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că, în noaptea de 1 spre 2 februarie, persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul societății de unde ar fi sustras 5 aparate de sudură, 2 flexuri și mai multe deșeuri neferoase.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv patru tineri cu vârste cuprinse între 13 și 29 de ani, pe numele cărora, pe parcursul zilei de ieri, au fost emise mandate de aducere.

Totodată, față de bărbatul de 29 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru dispunerea unei măsuri preventive.

De asemenea, trei dintre tineri sunt bănuiți că, în cursul lunii februarie a.c., ar fi pătruns în trei locuințe de unde ar fi sustras bunuri alimentare și nealimentare, băuturi alcoolice și două cazane de țuică.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Măsura controlului judiciar, dispusă față de tânărul bănuit de comiterea infracțiunilor de tentativă furt calificat și furt calificat

La data de 8 februarie a.c., tânărul de 18 ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de tentativă furt calificat și furt calificat, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share