Una dintre cele mai mari investiții ale Consiliului Județean Timiș intră în lucru. Este vorba despre bazinul de înot pe care instituția îl construiește în Jimbolia. Contractul de proiectare și execuție a fost deja semnat, asocierea de firme care a câștigat licitația publică având la dispoziție 18 luni pentru a duce lucrarea la bun sfârșit. Într-o primă etapă, timp de șase luni, se va lucra la proiectul tehnic, urmând ca utilajele să intre pe șantier la finalizare acestuia.
Valoarea contractului se ridică la puțin peste 9.000.000 lei + TVA. Dacă inițial obiectivul era programat a fi finanțat exclusiv din bugetul județului, instituția, prin președintele Alin Nica și senatorul de Timiș Alina Gorghiu, a reușit să obțină recent suma necesară investiției prin bugetul de stat, urmând ca CJ să acopere doar costurile cu TVA.
„Am reușit să degrevăm bugetul județului de o cheltuială majoră. Beneficiem de o deschidere importantă la București față de proiectele județului, iar asta ne permite să ne diversificăm portofoliul de lucrări în infrastructură. Este o investiție gândită pentru întreaga zonă de vest a județului și va fi deschisă atât elevilor, cât și celor care doresc să se antreneze sau să practice înotul ca stil de viață sănătos. Veștile bune vor continua să vină anul acesta, pe măsură ce deblocăm, inițiem noi investiții și le accelerăm pe cele existente”, a subliniat președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Bazinul va avea o suprafață utilă de 1.482 mp, fiind prevăzute toate dotările necesare, vestiare, dușuri, grupuri sanitare, cameră de filtrare, pompare și clorinare, cât și spații administrative. Capacitatea acestuia va fi de 65 de persoane, ceea ce permite utilizarea simultană de către două clase de elevi, împreună cu profesorii lor. Estimativ, durata de funcționare va fi de peste 50 de ani.
Proiectarea și execuția va fi realizată de SC JDA CONSULT, în calitate de lider, avându-i ca asociați pe cei de la VAST INKOMEN și CIV GROUP.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara