Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița se alătură și anul acesta Parteneriatului Educațional Național „Prietenie …pe o… sfoară…” inițiat de Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov. Aflat la cea de-a zecea ediție, acțiunile parteneriatului sunt dedicate promovării literaturii pentru copii şi stimulării interesului pentru lectură a celor mici. Sunt încurajate să se alăture bibliotecile publice, organizațiile neguvernamentale, cluburile copiilor sau orice alte organizații care desfășoară activități cu copiii și susțin prioritățile parteneriatului.
Tema pe care o propunem în acest an este dedicată celebrării operei lui Antoine de Saint-Exupéry. Organizatorii vor asigura ateliere de lectură și vor pune la dispoziția participanților materialele necesare (prezentare, conținut, fișe de lucru). Numele parteneriatului, „Prietenie …pe o … sfoară…”, a fost inspirat de activitatea practică care însoțește atelierele de lectură. Fiecare copil participant la program realizează un desen inspirat de cartea prezentată. La sfârșitul perioadei de desfășurare, partenerii fac schimb de desene, pe care le expun la sediul lor, pe o sfoară. Dată fiind situația de anul acesta, desenele nu se vor mai trimite prin poștă, ci se vor realiza expoziții, pe sfoară, în cadrul bibliotecilor.
Fiecare partener va trimite 3 – 5 fotografii de la activităţi şi expoziţii, organizatorului, respectiv Centrului de Excelență pentru Copii și Tineret – Brașov, în vederea realizării unei expoziții virtuale, finale.
Persoana de contact (Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița): – Petre Camelia (Filiala pentru Copii „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești”).
Prima activitate din cadrul proiectului va avea loc miercuri, 13 aprilie 2022, ora 10.00, la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Judeţene Dâmboviţa. Participă elevi ai Colegiul Național Pedagogic ”Constantin Cantacuzino” din Târgoviște.
Comunicat de presă
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara