Cultura rămâne o prioritate pentru administrația județeană, în ciuda perioadei dificile pe care o traversăm.
Chiar dacă multe instituții au fost închise pe plan național, iar actul cultural a avut de suferit, în județul Dâmbovița manifestările artistice sunt organizate în continuare, cu respectarea normelor în vigoare. Chiar astăzi, 26 noiembrie 2020, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat la festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XV–a ediții a Bienalei Concurs de Artă Plastică „Gheorghe Petrașcu”, eveniment ce a avut loc la Muzeul de Istorie din municipiul Târgoviște, prilej cu care a transmis următorul mesaj:
„Mă bucur să fiu prezent astăzi la cea de a XV – a ediţie a Bienalei Concurs de Artă Plastică „Gheorghe Petraşcu”, ce a luat naștere în 1992, în cadrul Anului Omagial Gheorghe Petrașcu, la 120 de ani de la nașterea artistului (1872).
Felicit concurenții și, totodată, organizatorii pentru acest eveniment, îl felicit pe domnul director Ovidiu Cârstina pentru că, deși situația actuală pune în impas desfășurarea actului cultural, a reușit să marcheze acest eveniment, ce se organizează an de an, aici, în fosta capitală a Țării Românești.
Nu pot să nu remarc faptul că prestigiul bienalei a fost dat, în timp, și de participarea în juriu, la diferite ediții, a unor personalități de seamă din domeniul artistic.
Astfel, prin numele artistului pe care îl poartă, Bienala de Artă Plastică „Gheorghe Petrașcu” încearcă să reînvie ambianța și fervoarea artistică pe care a avut-o Târgoviștea în perioada interbelică și în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Datorită vechimii și importanței pe plan național, Bienala se bucură de participări din ce în ce mai numeroase ale tinerilor artiști, sporindu-i, astfel, popularitatea și în rândul celor mai de seamă centre universitare din întreaga țară. Numai la această ediţie s-au înscris 188 de lucrări de pictură şi 8 lucrări de sculptură.
Felicit concurenții care au participat la această ediţie a Bienalei Concurs de Artă Plastică „Gheorghe Petraşcu”, felicit juriul care s-a străduit să aprecieze efortul și măiestria celor care s-au aflat în competiție şi vă asigur că, în calitate de preşedinte al Consiliului Județean Dâmbovița, voi sprijini orice demers care promovează valorile culturale.
În final, vreau să mulțumesc tuturor și să vă asigur că voi fi un partener care va continua să vă fie alături și să vă ofere tot sprijinul de care aveți nevoie pentru a desfășura și pe viitor acțiuni de succes și de a oferi un act cultural de calitate.”
Concursul, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, a fost deschis membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din România şi Republica Moldova, studenţilor (ultimul an și masterat) şi absolvenţilor Academiilor de Artă, care au participat cu cel mult două lucrări.
În competiţia de anul acesta au fost acceptate 188 de lucrări de pictură şi 8 lucrări de sculptură, juriul întrunit având următoarea componenţă: președinte – prof. Mihai Șerbănescu, membru – lect. univ. dr. Mihai Rusen, membru – prof. Bogdan Drăgoi, membru – conservator Andrei Scărlătescu, membru – muzeograf Maria Neacșu, secretar – muzeograf Elena Șontea. Urmare a deliberării juriului, au fost premiate 8 lucrări de pictură şi 2 lucrări de sculptură ale participanţilor: Ovidiu Constantin Ionescu, Marcel Bunea, Maria Jardă, Vasile Popa, Barbara Brigita Popa, Paul Tiberiu Mănguță, Florin Yun Feng Zhu, Marius Barb (Barbone), Inga Edu Tomaș, Constantin Tanislav.
Premiile acordate de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa au avut o valoare totală de 15.000 lei, din care 11.200 la secțiunea pictură și 3.800 lei la secțiunea sculptură.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Deputat Aurelian Cotinescu: ”Moțiunea AUR, SOS și POT a fost doar o încercare disperată de a arunca România în incertitudine”
Investiție în educație și eficiență energetică: Grădinița nr. 3 din Târgoviște va fi redeschisă în această toamnă
Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025