În urma sesizărilor depuse de consumatori și ca urmare a reacțiilor din media Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acțiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA.
Mai exact, în perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri.
În conformitate cu prevederile transpunerii în legislația națională a Directivei europene Omnibus, în urma publicării în Monitorul Oficial a Ordinului președintelui ANPC, care preciza procedura de urmat în acest caz, a fost constituită o comisie specială, la nivelul Autorității, pentru stabilirea sancțiunilor care se impun. Aceasta a studiat atent rezultatele controalelor și a deliberat.

Ținând cont de aspectele constatate în urma verificărilor și de inexistența cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, Comisia a decis aplicarea unei sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, la data de 12.07.2022, 9.882.200 lei, în conformitate cu prevederile art.154 (2) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare.
Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenționale, echipa de control a propus, iar președintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancțiune complementară, măsura de remediere prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. a) din legea 363/2007, respectiv ,,… încetarea contractului și restituirea contravalorii serviciilor anulate și a compensațiilor aferente în termen de maximum 10 de zile” cu respectarea opțiunii consumatorilor și cu raportare la toate rezervările anulate și pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensații, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022.
Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziția consumatorilor, pe piață, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condițiilor și caracteristicilor declarate.
Având în vedere că abaterile constatate privesc atât consumatori din România, cât și din UE, ANPC, prin Direcția Generală Control Supraveghere Piață și Armonizare Europeană, a transmis o alertă către Comisia Europeană şi autorităţile omoloage ANPC, din celelate state membre, prin care solicită verificarea, la nivel european a încălcărilor similare de legislație, altele decât cele reclamate la ANPC, ori dacă s-au luat deja măsuri de asigurare a respectării legislației, pe teritoriul UE, împotriva unor astfel de abateri ale companiei Blue Air Aviaton SA.
Menționăm că au fost primite 924 de reclamaţii transfrontaliere, fapt care a determinat necesitatea obţinerii unor informaţii suplimentare şi prin reţeaua CPC, care funcţionează ȋn baza Regulamentului (UE) 2394/2017 şi care asigură cooperarea dintre autorităţile naţionale de supraveghere şi control ale pieţei din toate statele membre, la care se adaugă Comisia Europeană.
ATENȚIE! ANPC recomandă consumatorilor să fie extrem de vigilenți și să evite achiziționarea biletelor de avion de la operatori economici care, în trecut, au anulat foarte multe curse și nu au respectat drepturile consumatorilor.
Reamintim totodată că, odată cu notificarea Blue Air, au fost notificate către statele membre, prin rețeaua CPC și Wizz Air și Ryan Air, care de asemenea au avut, în această perioadă, foarte multe anulări sau întârzieri de curse, fără a ține seama de drepturile consumatorilor.
Operatorii economici vor rămâne, în continuare, în atenția ANPC, iar îndeplinirea măsurilor dispuse, de restituire a sumelor, precum și de încetare a practicilor comerciale incorecte, vor fi verificate de comisari, după încheierea celor 10 zile, prevăzute de lege.
ATENȚIE! ANPC recomandă consumatorilor să semnaleze situațiile similare celor prezentate mai sus, indiferent de compania aeriană unde acestea sunt înregistrate.
ATENȚIE! ANPC îi avertizează pe consumatori că societățile comerciale care recuperează sumele nerambursate de companiile aeriene, în cazul anulării zborului, percep comisioane pentru aceste servicii.
anpc.ro

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Senatorul Ciprian Iacob. Când adevărul nu mai încape în tăcere
Delegație italiană în vizită la Dâmbovița. Discuții despre un posibil proiect de cooperare între GAL-uri
338 de locuri de muncă vacante în Dâmbovița. Studii superioare, meserii, muncitori necalificați