Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Calendarul zilei 9 decembrie. Ziua Internațională Anticorupție (ONU din 2003)

Calendarul zilei 9 decembrie . 1671: Răscoala împotriva domnitorului Gheorghe Duca, condusă de boierii Mihalcea Hâncu și Apostol Durac, cauzată de fiscalitatea excesivă. Răsculații îl alungă pe Gheorghe Duca din țară, însă reîntors cu ajutor turco–tătar, acesta reprimă răscoala.

  • 1793: A fost fondat, de catre Noah Webster, primul ziar american, „American Minerva”.
  • 1824: Bătălia de la Ayacucho (Peru), prin care s-a pus capat dominației coloniale spaniole în America de Sud.
  • 1846: În sala „Momolo” din București are loc primul concert al lui Franz Liszt, susținut în România.
  • 1894: Pe strazile Bucureștiului a început să circule primul tramvai electric (purtând numarul 14), de la Cotroceni la Obor.
  • 1900: La Paris a avut loc prima audiere a piesei „Nocturnos”, de Claude Debussy.
  • 1905: „Salome” primul act al operei compozitorului german Richard Strauss, după o poveste de Oscar Wilde, a avut prima reprezentație la Dresda, unde a fost condamnată pentru obscenitate.
  • 1916: Primul Război Mondial: Bătălia de la Cașin – Germanii sunt opriți pe linia strategică de fortificații Focșani–Nămoloasa trecând prin Valea Cașinului și Valea Putnei.
  • 1916: Are loc, în Sala Teatrului Național din Iași, deschiderea Parlamentului. Regele Ferdinand I a citit mesajul tronului care conținea hotărârea de a lupta până la capăt, nevoia solidarității naționale dar și promisiunea unor reforme esențiale în viitor.
  • 1931: Spania devine republică.
  • 1934: Dinu Lipatti primește Premiul de compoziție „George Enescu” pentru suita simfonică „Șătrarii”.
  • 1938: Legația României de la Paris este ridicată la rangul de ambasadă, ambasador fiind numit Gheorghe Tătărescu.
  • 1941: Al Doilea Război Mondial: China declară război Japoniei, Germaniei și Italiei.
  • 1948: Adunarea Generala ONU adoptă „Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid”.
  • 1960: Este semnat, la Washington, primul Angajament postbelic, în domeniul culturii, învățământului și știintei între România și SUA.
  • 1965: Primul Tren electric al CFR-ului circulă între Predeal si Brașov.
  • 1966: Intră în funcțiune Hidrocentrala Vidraru de pe râul Argeș.
  • 1967: Marea Adunare Națională a ales în funcția de președinte al Consiliului de Stat pe Nicolae Ceaușescu, în locul lui Chivu Stoica.
  • 1968: SUA: A avut loc prima demonstrație a utilizării mouse-ului.
  • 1990: Lech Walesa devine primul președinte al Poloniei care a fost ales de popor.
  • 1991: Este adoptat „Acordul privind crearea unei Uniuni politice, economice și monetare”, la reuniunea la nivel înalt a CEE de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht va intra în vigoare de la 1 nov 1993 și va fi înlocuit de Tratatul de la Amsterdam (2 oct. 1997 ).
  • 1992: Este anunțată despărțirea dintre prințul Charles, Prinț de Wales și Diana, Prințesă de Wales.
  • 1993: Tiraspol. Sentința asa-numitului „tribunal al poporului transnistrean” în procesul grupului de patrioți români, „grupul Ilașcu”. Ilie Ilașcu este condamnat la moarte, iar ceilalți membri la închisoare între 2 și 15 ani. După nouă ani de detenție și izolare, în mai 2001, Ilie Ilașcu va fi eliberat din închisoare.
  • 1994: Președintele rus Boris Elțân a ordonat guvernului să ia „toate măsurile” necesare împotriva guvernului cecen, precum și în vederea dezarmării „formațiunilor înarmate”. Sunt emise „Decretul nr. 2166” și „Rezoluția 1360” ale guvernului rus, prin care a fost declanșată intervenția rusă în Cecenia, la 11 decembrie 1991.
  • 2012: Alianța social-liberală USL a obținut 54% din voturi la alegerile legislative din România.

Ziua Internațională Anticorupție (ONU din 2003)

Ziua de 9 decembrie, declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite Ziua Internațională Anticorupție, reprezintă un prilej pentru oamenii din întreaga lume de a conştientiza impactul negativ al acestui fenomen asupra cetăţenilor şi a societăţii.

Semnată de România la data de 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite Împotriva Corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei. De asemenea, declaraţia Primei Conferinţe Anuale şi a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, susţinută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing, îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale Convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei, precum şi încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaţionale Anticorupţie.

În acest context, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne îşi reafirmă angajamentul de a continua eforturile de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului ministerului.

Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi ameninţând capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi. Altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte.

Direcţia Generală Anticorupţie sprijină implicarea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti din M.A.I. în lupta cu acest flagel. În acelaşi timp se doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi a funcţionarilor publici, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui lucrător M.A.I. ori funcţionar public în fapte de corupţie.

În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, a fost pusă la dispoziţie Linia Verde Anticorupţie – 0800.806.806, apelabilă gratuit din orice reţea de telefonie.

wikipedia.org

Distribuie acest articol Oficial Media
Share