Instituția camerală este un organism de tradiție, cu valoare și recunoaștere confirmate, în primul rând de antreprenori, începând cu anul 1599, atunci când prima cameră de comerț din lume se înființa la Marsilia, în Franța.
În România, istoria camerelor de comerț este strâns legată de procesul de modernizare a Principatelor Române – în anul 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul Domnesc nr. 1363 privind înființarea Camerelor de Comerț și Industrie. Conform Decretului Domnesc, pe teritoriul Principatelor Unite se înființează 15 Camere de Comerț, la București, Turnu-Severin, Craiova, Turnu-Măgurele, Giurgiu, Brăila, Galați, Ismail, Bârlad, Iași, Piatra-Neamț, Bacău, Focșani, Botoșani și Ploiești.
Prima Cameră de Comerț care începe să funcționeze este cea din București, în anul 1868. Decretul nr. 152 din 13/25 iulie 1865 publicat în Monitorul Oficial stabilea circumscripţiile camerelor de comerţ. Cea din Ploieşti forma circumscripţia a III-a, în a cărei raza de activitate intrau judeţele Prahova şi Dâmboviţa, iar mai târziu şi judeţul Buzău.
În 1925, prin Legea pentru reorganizarea camerelor de comerţ şi de industrie şi prin Regulamentul de aplicare a Legii camerelor de comerţ şi de industrie se stabileşte o noua bază legală pentru funcţionarea acestor instituţii. În anul 1928, județul Dâmbovița și-a format prima Cameră de Comerț.
Camerele de Comerț și Industrie din România au fost desființate în anul 1949, prin Decretul nr. 74 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române. Singura Cameră care a continuat să funcționeze, cu competențe diminuate și sub controlul strict al regimului comunist, a fost Camera de Comerț și Industrie din București, reorganizată sub forma Camerei de Comerț Exterior a Republicii Populare Române.
Camera de Comerţ şi de Industrie Târgovişte funcţionează până în 1949, când se desfiinţează prin Decretul nr. 74: “Art. 1. Pe data publicării prezentului decret, Camerele de Comerţ şi Industrie se desfiinţează, cu excepţia Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti şi a camerelor mixte.”
In data de 11 mai 1990, preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională semnează Decretul-Lege nr. 139 de reînființare a camerelor de comerț teritoriale, moment care a marcat renașterea Sistemului Cameral. Noilor camere de comerț teritoriale li s-a acordat statutul de organizații neguvernamentale, asociative ale mediului de afaceri, acestea, devenind principalii piloni ai economiei de piață, dominată de antreprenorii privați.
6 iulie 1990, un grup de iniţiativă format din domnii Mateescu Titus, Iordache Ion, Zahareanu Dorin, Mingheat Adrian şi Predoiu Gheorghe a convocat un număr de 25 de persoane, reprezentanți ai unor întreprinderi de stat, în prima adunare generală de constituire, fiind astfel ales, primul Colegiu de Conducere și primul Birou Executiv.
În data de 23 iulie 1990, prin Hotărârea Nr. 799, publicată în Monitorul Oficial se aprobă (re)înființarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmboviţa.
Incepând cu această dată, Camera îşi desfăşoară activitatea în sediul din mun. Târgovişte, B-dul Carol, I, nr. 3-5, iar din 1998 în noul sediu din mun. Târgovişte, Calea Câmpulung, nr. 6A.
Sunt doar primii 31 de ani în care am venit în sprijinul antreprenorilor și al firmelor din județul Dâmbovița și ne-am propus să avem o economie liberă și digitală, o comunitate de afaceri puternică, cu privirea în viitor, astfel încât experiența antreprenorială acumulată să constituie un valoros capital.
În acești ani de activitate, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a devenit un Club de Afaceri, organizaţie autonomă, neguvernamentală, de utilitate publică, apolitică, fără scop patrimonial, nonprofit, cu personalitate juridică, creată pentru a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor săi şi ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile publice şi cu organismele din țară şi din străinătate.
Suntem totodată convinși că menirea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița va fi mereu aceeași – de menținere a unei punți trainice de dialog între autorități şi comunitatea de afaceri, având ca unic scop – dezvoltarea mediului antreprenorial al județului Dâmbovița.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița
Comunicat de presă
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara