
PROTOCOLUL DE COLABORARE între Corpul Profesional al Mediatorilor din Judeţul Dâmboviţa, Colegiul Naţional ”VLADIMIR STREINU” şi Asociaţia de Părinţi Vladimir Streinu ”JUNIOR 13”
Vineri, 05.02.2016, Corpul Profesional al Mediatorilor din Judeţul Dâmboviţa a semnat Protocolul de colaborare cu Colegiul Naţional ”VLADIMIR STREINU” din Găeşti şi Asociaţia de Părinţi Vladimir Streinu ”JUNIOR 13”.
Obiectivul protocolului îl constituie colaborarea părţilor semnatare în vederea promovării medierii ca mijloc alternativ de soluţionare a conflictelor ce apar în mediul şcolar, la nivel de elev-elev, elev-profesor, părinte-elev, părinte-părinte, părinte-profesor.
Activitatea de promovare va fi efectuată prin sesiuni de informare şi dialog pe tema medierii în cadrul Consiliului profesoral, Comisiei Diriginţilor, comitetelor de părinţi, precum şi în cadrul orelor educative şcolare şi extraşcolare organizate cu elevii. De asemenea, vor fi pregătiţi ELEVI MEDIATORI, pe clase pilot sau grupuri de interes care vor media conflictele apărute la nivelul elev-elev.
Informaţii suplimentare pe pagina de facebook “Campania MEDIEREA – ACTIVITATE DE INTERES PUBLIC”
Relaţii la: Rodica Vlaicu – tel. 0733 046 033, e-mail: vlaicu_rodica@yahoo.com sau la Lorena Dumitrache – 07 23 163 030, e –mail: dumitrachelorena@yahoo.com.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Investiție majoră în educație: Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, în plin proces de modernizare
În urmă cu 17 ani TIMPUL s-a oprit la PETRILA și a secerat 13 vieți
Deputat trimis in judecată în stare de libertate