În prezența liderilor naționali Catalin Ivan (coordonator ADN la nivel central, ex- purtător de cuvânt și europarlamentar PSD) și Florin Toader (coordonator regional ADN Muntenia), Alternativa pentru Demnitate Națională (ADN) Dâmbovița, condusă de către av. Mihai Alecu, și-a prezentat candidații la alegerile locale pentru Primăria Municipiului Târgoviște (Florin Bobeică), Președinția Consiliului Județean Dâmbovița (Florin Georgescu) și Primăria Crevedia (Petre Mitu).

Liderul ADN, Cătălin Ivan, a declarat că va ataca la CCR decizia de organizare a alegerilor locale pentru data de 27 septembrie, motivat de faptul că toate acțiunile electorale (campanie de strângere de semnături, întâlniri cu alegătorii etc) sunt intens afectate de pericolul răspândirii noului coronavirus. De altfel, cu excepția PNL, în opinia lui Catalin Ivan, toate formațiunile politice au mari probleme în desfășurarea activităților de precampanie și campanie electorală. În alta ordine de idei, cei 3 candidați și-au prezentat proiectele avute în vedere spre finalizare pentru dezvoltarea comunităților pe care speră să le reprezinte, liderii ADN susținând că au pregătiți deja candidați în 70% dintre cele 89 de localități ale Dâmboviței.
“PNL – ul încearcă să pună mâna pe puterea absolută din România și sunt dispuși să sacrifice vieți nevinovate. Pentru PNL și Președintele Iohannis contează doar să dețină controlul absolut în România (…) Un motiv mai bun pentru suspendarea președintelui țării nu există !”, a declarat Cătălin Ivan – Coordonator Național ADN.
SURSA: https://ripostapenet.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan