04/12/2020

Carantină zonală pentru încă trei localități din Dâmbovița

Acțiunile jandarmilor pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2 au continuat și în perioada 09-15 noiembrie a.c., cu verificări executate în magazine, mijloace de transport în comun, la terase, piețe, gări, autogări și zone aglomerate. De asemenea, continuă și verificările privind respectarea măsurii privind circulația persoanelor după ora 23:00.

A fost verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală în județ, fiind aplicate 125 de sancțiuni, astfel: 28 de amenzi în valoare de 9.300 lei și 97 de avertismente scrise.

Jandarmii au depistat 7 persoane care nu au respectat restricțiile de liberă circulație în intervalul 23.00-05.00, ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr. 935/2020, fiind aplicate: două amenzi în valoare de 1.000 de lei și 5 avertismente scrise.

Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat doar pentru anumite motive, sancțiunile prevăzute de lege fiind cuprinse între 500 și 2.500 de lei.

Operatorii economici care nu respectă măsurile privind funcționarea în condiții de legalitate în această perioadă a teraselor pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei.

Totodată, în comuna Moțăieni (satele Moțăieni și Cucuteni), Jandarmeriei Dâmbovița i-a revenit și îi revine, în continuare misiunea de coordonare a forțelor de ordine (jandarmerie și poliție) pentru asigurarea ordinii publice și a respectării măsurilor impuse de carantina zonală.

Cu data de 16.11.2020, ora 05:00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru satele Valea Mare, Valea Caselor și Gârleni din comuna Valea Mare, s-a instituit măsura de carantină zonală. Pentru aceasta, au fost mobilizate efective de jandarmi și polițiști cu misiunea de a realiza filtre la intrarea și ieșirea din zona de carantină, de a constitui patrule auto și pedestre în vederea menținerii unui climat de ordine publică și de a preveni orice incident. De asemenea, pentru o dimensionare eficientă a dispozitivelor, în sprijinul jandarmilor și polițiștilor dâmbovițeni participă și efective ale Grupării de Jandarmi Mobile “Matei Basarab” Ploiești.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtați masca de protecție, să respectați măsurile de distanțare fizică, izolare și carantină adoptate de autorități.

Acțiunile de acest gen se vor desfășura în toate localitățile județului, atât independent cât și în cooperare cu polițiști, pompieri, resprezentanți ai Instituției Prefectului, până la încetarea măsurilor restrictive.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Distribuie acest articol Oficial Media
Share