Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Caravana Săptămânii Prevenirii Criminalității continuă în județul Hunedoara

În perioada 26 – 30 mai 2025 salvamontiștii hunedoreni participă la campania “Săptămânii prevenirii criminalității” ediția 2025, derulată de Poliția Română.

La acțiuni, salvatorii montani participă, alături de politiștii din mai multe structuri și desfășoară activități ce constau în prezentarea tehnicilor, cu standuri tematice de interes pentru comunitate .

Două echipaje de salvatori montani ale Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Hunedoara participă la eveniment și prezintă o parte din tehnica de salvare din zona montană și din locurile greu accesibile .

În această săptămână, polițiștii vor organiza activități tematice zilnice, după următorul program:

26-27 mai: Siguranța copiilor;
28 mai: Prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor contra libertății sexuale;
29 mai: Siguranța în mediul digital;
30 mai: Prevenirea consumului de droguri.

 

 

Forțele de ordine vor fi prezente în școli și în spații publice, pentru a transmite mesaje preventive către elevi și cetățeni, cu scopul de a crește gradul de conștientizare și informare privind riscurile și metodele de protecție. Polițiștii invită întreaga comunitate să se implice activ, subliniind că doar prin efort comun se poate construi un mediu mai sigur pentru toți.

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share