Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, a participat în aceste zile la Școala Politică a Femeilor Social-Democrate.
Principalele subiecte discutate în prima zi au fost proiectele pentru protejarea tinerilor și a familiilor, prioritățile Guvernului în ceea ce privește sistemul medical național, dar și ultimele măsuri din domeniul muncii și protecției sociale.
Temele au fost prezentate în detaliu de miniștrii de resort: Natalia Intotero, ministru al Familiei și Egalității de Șanse, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, și Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
”Alături de colegele din organizație și de doamna vicepreședinte a OFSD Dâmbovița, Luciana Cristea, am participat și la discuțiile cu europarlamentarii PSD privitoare la accesarea fondurilor europene în domenii cheie pentru România, dar și la viitoarele axe de finanțare de care va beneficia țara noastră. Au fost abordate teme despre egalitatea de șanse, rolul pe care femeile social-democrate îl au în politica națională și locală, dar, în același timp, s-au pregătit și viitoarele candidaturi ale doamnelor și domnișoarelor din OFSD. Cu siguranță, anul viitor, mult mai multe doamne vor ocupa funcții de consilieri locali și județeni, primari sau viceprimari, președinți de consilii județene și vicepreședinți, parlamentari, europarlamentari și miniștri. Suntem pregătite pentru ceea ce înseamnă anul 2024. Vom fi printre cele care vor înclina balanța alegerilor în favoarea Partidului Social Democrat”, a explicat Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, pe pagina de facebook.


">
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Doi sportivi nevăzători și unul cu dizabilități au cucerit masivul Kilimanjaro din Tanzania, de Ziua Națională a României | FOTO
Ce mai poti citi
O fuziune magică a muzicii, dansului și artei digitale: în premieră în România, spectacolul „The Nutcracker and I” de Alexandra Dariescu
Transparență decizională. Timișenii, așteptați să depună sugestii și propuneri pentru trei proiecte de hotărâre
Premii pentru studenții timișoreni la cele mai importante concursuri de arhitectură