Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Carmen Holban, deputat, în mijlocul oamenilor din comunele Dragomirești, Dobra, Băleni și Lucieni

Deputat PSD Dâmbovița, Carmen Holban, alături de colegii din organizație, a fost prezentă în cadrul mai multor evenimente petrecute în comunele Dragomirești, Dobra, Băleni și Lucieni.
Ieri, oamenii din cele trei comune au avut parte de evenimente care i-au mai scos puțin din cotidian și le-au oferit câteva ore de răgaz, într-o perioadă în care trebuie să arătăm că suntem o adevărată comunitate.
În comuna cu cele mai gustoase legume din țară s-a organizat Târgul de Drăgaică, la Dragomirești ne-am întâlnit cu producători locali, fermieri și apicultori din întreg județul, dar și din afara acestuia, iar la Dobra am asistat la un adevărat spectacol oferit de cei care, astăzi, participă la concursul de anduranță ecvestră organizat de Asociația Hilal’s Riders. Nu în ultimul rând, vreau să felicit organizatorii acestor evenimente: dâmbovițenii merită astfel de momente”, a precizat Carmen Holban pe pagina de social media.
Oficial Media, Carmen Holban, deputat, în mijlocul oamenilor din comunele Dragomirești, Dobra, Băleni și Lucieni
Oficial Media, Carmen Holban, deputat, în mijlocul oamenilor din comunele Dragomirești, Dobra, Băleni și Lucieni
Vicepreședintele PSD a mers printre oameni și la Zilele Comunei Lucieni, în data de 19 iunie, unde a apreciat modul în care comuna se dezvoltă prin locuitorii săi ”harnici și veseli”.
O zi frumoasă, plină de veselie și de evenimente la Zilele Comunei Lucieni.
Cu drag am mers astăzi în mijlocul oamenilor din frumoasa comună condusă de primarul Marius Tița.
Locuitorii din Lucieni au numai motive de mândrie: comuna lor este pe zi ce trece mai frumoasă, iar astăzi a fost un prilej tocmai bun pentru a arăta acest lucru.
Le urez tuturor să fie sănătoși, să rămână la fel de harnici și de veseli!
La Mulți Ani tuturor!
La Mulți Ani, Lucieni!”, a menționat Carmen Holban într-un mesaj public.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share