Doamna Deputat Carmen Holban a transmis târgoviștenilor gândurile sale de bine cu ocazia sărbătorilor pascale.
”Urez, pe această cale, tuturor cetățenilor, sărbători cu bine, cu liniște, cu lumină și căldură, cu multă armonie și înțelepciune. Iar noi, românii, suntem binecuvântați de Dumnezeu, și trebuie să o dovedim în fiecare clipă.”
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
UVT, singura universitate din Regiunea Vest care câștigă trei proiecte în Programul Educație și Ocupare (MIPE)
Apa din rețea nu este pentru udatul grădinilor!
Zilele patrimoniului de la Povergina: Sărbători culinare în miezul verii