Martie este luna în care sărbătorim femeia, ne arătăm respectul şi recunoştinţa pentru tot ce aduce ea bun şi frumos în vieţile tuturor, pentru darurile care i-au fost oferite şi pe care ea le oferă la rându-i.
Şi pentru că nu există un mod mai potrivit de a mângâia sufletul unei femei decât cu ajutorul muzicii, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa vă invită şi anul acesta, miercuri, 7 martie, la Casa Tineretului din Târgovişte (Clubul Studenţilor), începând cu ora 18.00, la un concert extraordinar susţinut de Orchestra Simfonică „Muntenia”.

Alături de aceasta se va afla invitatul special, Cătălin Crişan, a cărui voce a emoţionat generaţii de femei. Să nu uităm că unul dintre cântecele care l-au făcut iubit este „Mama”, atât de potrivit acestui început de primăvară, dedicat femeii. Îndrăgitul interpret va fi însoţit de fiica sa, Daria Crişan, şi avem convingerea că suflul proaspăt adus de duetul celor doi va răspunde exigenţelor tuturor vârstelor.
Biletele se găsesc la sediul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, preţul unuia fiind de 50 lei.
Compartimentul Comunicare al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan