30/07/2021

Cătălin Oanea a semnat cu Politehnica!

Cătălin Oanea a semnat cu echipa noastră. Contractul fundaşului stânga cu Politehnica se întinde pe durata a doi ani de zile.
Cătălin Oanea s-a născut pe 14 ianuarie 1999, la Bacău. La nivel juvenil a crescut la Aerostar Bacău, grupare pentru care a şi debutat în Liga 3. A mai jucat în Liga 2 pentru Sportul Snagov, Rapid Bucureşti şi Concordia Chiajna. Postul său de bază este cel de fundaş stânga iar în sezonul trecut a evoluat în nouă partide oficiale pentru Concordia (opt în campionatul Ligii 2 plus o prezenţă în Cupa României). Are în total 34 de selecţii la nivelul eşalonului secund.

„În primul rând sunt foarte fericit că am ajuns la Timişoara, un club mare, un club de tradiţie, cu suporteri minunaţi. Am venit cu gândul de a face performanţă şi să depăşim rezultatele avute în sezonul trecut. Iar dacă ne ajută Dumnezeu, să reuşim şi promovarea!”, Cătălin Oanea

Distribuie acest articol Oficial Media
Share