Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

“Caută și vei găsi!” Documentarul de investigație

Festivalul internațional de film documentar fARAD revine la Arad între 7-11 septembrie 2022 pentru a noua ediție, dedicată documentarului de investigație. Festivalul se extinde, în acest an, și la Timișoara, cu două proiecții speciale, organizate în parteneriat cu Institutul Francez din Timișoara.

“Documentarul de investigație”, notează Dimitris Kerkinos, directorul artistic al fARAD, “este un sub-gen specific al documentarului, care se revendică de la etosul și metodele jurnalismului de investigație, aplecându-se mai ales asupra unor tematici sociale și politice; bazându-se pe interviuri și cercetări de arhivă laborioase și susținut de pasionata dedicație a realizatorului pentru subiectul vizat, documentarul de investigație aduce la lumină informații pe care autoritățile și discursul oficial încearcă să le ascundă. El abordează, totodată, subiecte istorice sau culturale, dar și povești personale, acaparând spectatorul prin incorporarea unor formule narative captivante împrumutate de la thrillerele de ficțiune sau romanele polițiste – o tendință în creștere în ultima vreme.
Într-un moment în care mass media este manipulată deopotrivă de politicieni fără scrupule și de lăcomia marilor corporații, documentarul de investigație poate juca un rol tot mai important, mai ales în sprijinirea calității democrațiilor noastre, aducând în atenție adevăruri inconfortabile și provocând sau hrănind dialogul pe subiecte socio-politice. Tributul adus în acest an la fARAD documentarului de investigație dorește să marcheze importanța în creștere a genului, scoțând în evidență teme fierbinți abordate, dar și formule narative și propunerile estetice îndrăznețe.”

fARAD se extinde pentru prima dată și la Timișoara, prezentând în 7 și 9 septembrie, în Grădina Institutului Francez, două filme urmate de discuții cu realizatorii.

Programul integral al festivalului și numele invitaților vor fi anunțate la începutul lunii august pe www.farad.ro și pe pagina de Facebook a festivalului: www.facebook.com/FARAD.ro.

Un moment important al festivalului este Laboratorul fARAD, dedicat tinerilor documentariști, ajuns în acest an la a șaptea ediție. Un laborator creativ unic în România, parțial modelat după laboratoarele de la Sundance, Independent Filmmaker Project și IDFA, Laboratorul include sesiuni de feedback pe proiectele în dezvoltare ale participanților, dar și un atelier practic intensiv dedicat sunetului de film documentar ca parte din viziunea creativă, susținut de Dana Bunescu, unul din cei mai importanți editori și designeri de sunet din industria de film din România. Mai multe informații despre program și înscriere: www.farad.ro/despre-lab.html.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share