Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ce se întâmplă în spatele ușilor închise din sălile de grupă de la grădinițe

Acum un an…

– Ai fost ieri la grădiniță?
– Da.
– Și? Cum a fost? Că vineri sunt programată eu. Să știu cam ce trebuie să fac.
– Tu, a fost bine. Da’nu mă mai duc….
– De ce? Păi tu ai fost cu ideea la ședință.
Eu și obiceiul meu de a trage cu urechea. Pe scurt, o colegă a fost de acord cu propunerea părinților de a organiza două zile pe săptămână zile deschise. Adică zile în care părinții să poată participa la activitatea grupei, pe tot parcursul zilei. Desigur părinții au fost foarte fericiți. S-au înscris aproape toți. S-a făcut și o programare. Mămica noastră a fost prima care s-a înscris.

Povești de oameni mari despre pitici

Vă redau exact ce a povestit. Am intrat în vorbă cu ea și i-am cerut permisiunea să scriu despre experiența avută.
“Am ajuns pe la 8. Doamna era pe covor. Se jucau „Unde este inelul”. Imediat m-am așezat pe un scăunel și mi-am scos termosul cu cafea. Doamna m-a invitat să mă joc. Cum să stau pe covor? Eram în fustă strâmtă, scurtuță. Doamna era în trening.
Când s-au dus la masă doamna m-a rugat să pun în niște coșulețe materialele pentru un tablou de iarnă din semințe. Mi-a dat o listă. (Râde…) În jumătate de oră am făcut vreo 6 coșulețe.
Când au venit de la masă și s-au dus la baie era o hărmălaie de îmi pocneau urechile. Tu!! Au consumat o sticlă de săpun…chiuvetele erau tot o spumă…i-au făcut și doamnei mustăți de spumă. Erau plini de veselie. Mi-a fost rușine. Eu nu m-am jucat așa niciodată cu copiii.
Mai rușine mi-a fost când a intrat în grupă și a început să le spună o poveste. Le spunea povestea maimuțărindu-se. Copiii se prăpădeau de râs, iar ea împărțea materialele în același timp în coșulețe. Eu puneam unul, ea punea trei.
M-a rugat să stau un minut-două cu copiii, să fugă la baie. În 30 de secunde ziceai că vine un tsunami, așa gălăgie s-a făcut. Le-am zis să facă liniște. Ți-ai găsit! Am țipat la ei. Nici nu m-au băgat în seamă. Cum a intrat doamna doar s-a uitat la ei și gata. Frate! Când s-au apucat de lipit au început cu doamna în sus, în jos, ce fac, e bine…. Să știi că m-am prefăcut un mesaj și trebuie să plec. Începuse să mă doară spatele stând aplecată să îi ajut când nu se descurcau.”

Povești adevărate….

Cealaltă mămică a rămas pe gânduri. Eu am vorbit cu mama și i-am cerut permisiunea de care v-am spus.
Cineva m-a recunoscut și m-a salutat
– Bună seara, doamna educatoare. Ce mai faceți?
Am schimbat câteva vorbe apoi am întrebat-o pe mămică dacă acum îmi mai permite să scriu. Mi-a spus că da. Și a încheiat:
-Acum știu de ce vă spun copiii “mame”.
Vedeți de ce spun eu că nu am niciun stres să ne monteze camere video în săli? Înțelegeți de ce o colegă a spus că își va ține orele cu ușa clasei deschisă?
Pentru că este timpul ca ceea ce facem noi să fie cu adevărat cunoscut.
Mulți părinți s-au arătat interesați să asiste la lecțiile profesorilor. Eu îi invit să participe activ, adică să țină lecții. Ba nu! Este suficient să țină o secvență-două de lecție.
Îi sfătuiesc pe colegii mei ca atunci când sunt acuzați de părinți că nu își fac bine lecțiile, să îi invite să facă o demonstrație.
In mod sigur, a doua oară se vor gândi mai bine înainte de a face acuzații.
,,A educa însemnă a fi un artizan al personalităţii, un poet al inteligenţei, un semănător de idei.”
                                                             Augusto Cury „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi”
Sfatul meu de profesor și părinte pentru părinți și profesori este:
Nu fiți profesori și părinți buni. Fiți profesori și părinți inteligenți și responsabili.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share