Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cereri pentru locurile de parcare din Târgoviște. Vezi care este data limită

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, despre proiectul care vizează zona parcărilor din municipiul Târgoviște. Astfel, până pe 15 noiembrie, târgoviștenii pot depune cereri în vederea atribuirii unor locuri de parcare. Închirierea va fi valabilă de la 1 ianuarie 2022 iar costurile se vor situa în jurul sumei de 133 de lei pe an pentru un loc de parcare nesupravegheat video și dublu pentru locurile supravegheate video.

Declarații pe larg, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan:

  • Avem în acest moment în plină desfășurare o campanie de marcare și numerotare a locurilor de parcare din municipiul Târgoviște.
  • Până pe 15 noiembrie, târgoviștenii pot depune cereri în vederea atribuirii unor locuri de parcare, având în vedere că în acest moment și pe zona PID-urilor a ieșit din a ieșit din zona de incidență a proiectului european astfel încât pot fi închiriate și acele locuri de parcare. Ceea ce vreau să precizez este că în primă fază va fi atribuit un loc de parcare de apartament. Vom vedea după ce vom face această atribuire, potrivit regulamentului pe care l-am aprobat în Consiliul Local, care va fi și situația. Intenția noastră nu este de a crea dispute, la nivelul cartierelor.
  • Dacă vor fi foarte multe cereri și nu vom putea să asigurăm măcar această componentă, atunci vom alege ca locurile de parcare să fie în continuare la liber, nu vor mai fi închiriate.
  • Avem foarte multe solicitări pe această zonă, vor fi zone în municipiul Târgoviște, unde cu siguranță vom avea locuri de parcare suficiente, dar vor fi și zone unde lucrul acesta nu se va putea întâmpla și atunci sper să nu ajungem la situații de licitații. Aceasta este singura soluție legală în momentul în care sunt mai multe solicitări pe un singur loc de parcare.
  • Atunci, am luat această decizie, ca în primă fază să atribuim un loc de parcare pe fiecare apartament și eventual, dacă locurile de parcare nu sunt suficiente, să lăsăm la liber celelalte locuri de parcare. Probabil că până la momentul în care va începe atribuirea, închirierea va fi valabilă de la 1 ianuarie 2022, vom avea cel puțin aproximativ 16.000 de locuri de parcare marcate în municipiul Târgoviște, pe zona parcărilor de reședință, care vor putea să fie închiriate.
  • Repet, este un răspuns pe care administrația locală îl dă solicitărilor multiple pe care le primim de la cetățeni pe această componentă.

Documente necesare pentru a aplica pentru un loc de parcare:

  • Trebuie depus în copie dovada domiciliului sau a proprietății în zona respectivă, plus copie după certificatul de înmatriculare și bineînțeles, să nu aibă taxe și impozite restante, dar acest lucru îl vom verifica noi.
  • Acestea sunt persoanele care vor avea prioritate…persoanele domiciliate și în raza teritorială respectivă și care au autoturisme.
  • Costurile vor fi modice, undeva la 133 de lei pe an pentru un loc de parcare nesupravegheat video și dublu pentru locurile supravegheate video. Prin urmare, costul ar fi unul modic.
  • Mesajul nostru pentru cetățeni este să se înțeleagă între ei, astfel încât să nu ajungem la discuții pentru licitații publice. Noi vom avea grijă la distribuirea locurilor de parcare să fie locuri suficiente, astfel încât să existe cel puțin un loc de parcare pe apartament. Este foarte greu de ținut pasul cu numărul de mașini. Sunt situații cu două sau trei mașini la un apartament.
  • Chestiunea aceasta va fi și ca posibilitate de a nu mai fi blocate locurile de parcare de mașini parcate de foarte mult timp acolo. Unele nu aparțin locuitorilor din zona respectivă și atunci evităm această situație. Pot fi închiriate și locuri pentru persoanele juridice, dar prioritate au cetățenii municipiului Târgoviște, persoanele fizice.
  • Avem zone din municipiul Târgoviște în acest moment cu parcări închiriate, în general cele reabilitate recent, dar acum vrem să extindem pe scară largă. Am profitat și de faptul că perioada de monitorizare pe proiectele europene a expirat și pot fi oferite spre închiriere aceste locuri de parcare. Termenul este 15 noiembrie.
  • Procedura este una simplă, oamenii vor fi contactați de către reprezentanții Primăriei de la Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, care se ocupă cu atribuirea acestor locuri de parcare.
  • Vom căuta cele mai bune soluții, astfel încât să împăcăm pe toată lumea.
  • Perioada în care este rezervat locul de parcare, după ora 17:00, până la ora 8:00 dimineața și în week-end. În rest parcările vor fi la liber, oricine va putea parca în locurile respective.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share