Cetatea Devei este considerată una dintre cele mai importante fortificaţii medievale din Transilvania. A fost stăpânită de voievozi, de principi, de conţi şi de ducese. A fost dată în dar, vândută sau bombardată. Fiecare a lăsat ceva în urma sa. Mai un zid de de apărare, mai o încăpere, mai o sală de bal sau chiar au extins cetatea cu un etaj întreg. Şi-au dorit ca ea să nu fie utilizată doar pentru apărare şi întâlniri ocazionale, ci să servească drept locuinţă. Nu una austeră, ci una de lux.
Astăzi, ruinele sale sunt vizibile de la depărtare, graţie poziţionării sale strategice, pe un vârf de deal care domină Valea Mureşului şi principala arteră de legătură a României cu centrul şi vestul Europei. Cetatea a fost ridicată în secolul al XIII-lea, dar urmele de locuire sunt mult mai vechi: există descoperiri care datează din neolitic sau epoca bronzului. Prima menţiune documentară care face referire la Cetatea Devei datează din anul 1269.
Legendele cu zâne şi fete cu părul de aur, neapărat surori, care au stăpânit cele mai frumoase locuri din judeţul Hunedoara nu au ocolit nici Cetatea Devei. Dar asta se întâmpla în vremuri demult apuse. Iar faptele lor, erau povestite de bunici nepoţilor, iarna, la gura sobei.
Mărturii palpabile despre urme de locuire pe Dealul Cetăţii, avem din neolitic şi epoca bronzului. Apoi, cu siguranţă, dacii şi-au avut aici fortificaţii de apărare şi un punct de observaţie de unde puteau cuprinde cu privirea Valea Mureşului, o parte din Valea Streiului şi Ţinutul Pădurenilor.
Cuceritorii romani au intuit potenţialul şi au întărit fortificaţiile din vârful Dealului Cetăţii. Nici nu e de mirare, pentru că drumul comercial care făcea legătura cu restul imperiului, numit şi drumul sării, trecea chiar pe la poalele Dealului. Iar bazinul Mureşului a cunoscut în epocă o maximă prosperitate economică.
Valurile de migratori care au distrus totul în calea lor, i-au alungat pe locuitori în locuri mai ferite, iar despre soarta Devei nu s-a mai ştiut nimic. Asta până în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. În 1269, Cetatea Devei apare menţionată într-un act de donaţie al tânărului rege Ştefan, fiul lui Bela al IV-lea, care face o donaţie unui conte valah pentru vitejia arătată în lupta purtată sub zidurile Cetăţii Deva. Apoi, în 1444, Iancu de Hunedoara primeşte stăpânire Cetatea Devei cu toate bogăţiile sale: 56 de sate şi mine de aur. Tot în timpul său este menţionat pentru prima dată într-un document scris şi târgul Devei, aşezare aflată la baza dealului. Familia Corvinilor îşi încheie stăpânire asupra cetăţii şi domeniului Devei în 1504.
De aici încolo, Cetatea Devei începe să ocupe un loc important în istoria Transilvaniei. Voievozi şi principi ardeleni au locuit efectiv aici sau au fost pentru câteva zile oaspeţi ai cetăţii.
În a doua jumătatea a secolului al XVII-lea, principele Gabriel Bethlen construişte în cetate un bastion care servea drept închisoare şi loc de tortură. La baza sa, ridică în stil renascentist un adevărat palat de locuit: Palatul Magna Curia.
În 2 mai 1773, Iosif, viitorul împărat al Imperiului Habsburgic, a vizitat Cetatea Devei în peregrinările sale prin Transilvania. Zece ani mai târziu, revine la Deva în calitate de suveran spre a afla starea lucrurilor şi care este atmosfera printre locuitorii de aici.
Un an mai târziu, în 1784, avea să izbucnească răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, iar Cetatea Devei devine loc de refugiu şi apărare pentru nobilii fugiţi de pe domenii de frica ţăranilor şi minerilor îndârjiţi. S-au dat lupte crâncene între garnizoana imperială şi cetele de răzvrătiţi.
Prin 1817, îmăpăratul Francisc I şi soţia sa aflaţi în vizită în Transilvania, impresionaţi de frumuseţea locului, au poruncit refacerea Cetăţii Devei. 12 ani au durat lucrările, făcute cu mari cheltuieli şi cu multă jertfă din partea localnicilor.
Dar în dimineaţa zilei de 13 august 1849 o puternică explozie, produsă la magazia cu praf de puşcă, a distrus în mare parte semeaţa construcţie. Odată cu o parte din ziduri, au pierit şi soldaţii revoluţionari care o păzeau.
De atunci încoace, Cetatea care domină oraşul a fost punct de atracţie pentru localnici şi călători, care au urcat dealul la pas spre a descoperi ce se ascunde înăuntrul zidurilor rămase în picioare sau atraşi de panorama extraordinară care se înfăţişează privirii.
Astăzi, accesul spre Cetate este posibil atât pe jos, pe drumul vechi sau pe potecile bătute de localnici, dar şi contra-cost cu ajutorul unei telecabine, în fapt un lift monoliner, unic în această zonă a Europei.
Cetatea Devei se află în plin proces de restaurare, fiind inclusă într-un proiect finanţat din fonduri europene, proiect care se va finaliza in decursul anului 2015.

Stejărel Ionescu
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Filarmonica Națională Serghei Lunchevici: Evenimente culturale 6 și 11 februarie
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Ars Poetica – Fii tu vocea poeziei! Eveniment organizat de Rotary Club Târgoviște