Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cetățenii să aibă libertatea de a participa la slujbe fără necesitatea deținerii unui certificat Covid

Premierul Nicolae Ciucă și Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, s-au întâlnit ieri  cu reprezentanții cultelor religioase pentru consultări în gestionarea pandemiei de coronavirus. 

La întâlnirea care a avut loc în Templul Coral din București au participat reprezentanții a 17 din cele 18 culte recunoscute în România. Aceștia au transmis solicitarea ca cetățenii să aibă libertatea de a participa la slujbe fără necesitatea deținerii unui certificat Covid.

Șeful Executivului a subliniat că dialogul autorităților cu reprezentanții cultelor religioase creează punți de legătură pentru a găsi căile comune de a acționa în slujba oamenilor, pentru a proteja sănătatea și viața cetățenilor, îndeosebi în această perioadă dificilă provocată de criza pandemică.

“Autoritățile guvernamentale și societatea civilă, în care cultele religioase reprezintă un pilon de stabilitate, urmăresc binele oamenilor. Guvernul susține și promovează libertatea religioasă, prin participarea la activitățile religioase în condiții de siguranță sanitară și respect reciproc. Aplicarea măsurilor de protecție sanitară și vaccinarea sunt soluții sigure și eficiente pentru protejarea sănătății cetățenilor și combaterea crizei COVID-19. Fac apel la unitate și coeziune și vă rog să vă alăturați eforturilor guvernamentale care au în centru protejarea sănătății și vieții cetățenilor. Oamenii au nevoie de încredere și speranță, iar contribuția cultelor religioase este esențială în această perioadă”, a afirmat prim-ministrul Ciucă.

Șeful Executivului a transmis că respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, între care libertatea religioasă este deosebit de importantă, reprezintă baza societății democratice din România.

De asemenea, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a arătat că la nivelul Guvernului vor fi preluate mesajele și propunerile reprezentanților cultelor religioase, inclusiv cele privind  sprijinirea financiară legată de construirea și repararea lăcașurilor de cult și a salarizării personalului de cult. ”Preluăm și învățăm din mesajul pe care îl aduc cultele religioase din rândul comunităților pe care le păstoresc pentru că acestea reprezintă aproape 99% din cetățenii României”, a menționat premierul.

“În această perioadă extrem de grea, când ţara noastră se confruntă cu cel mai intens val al pandemiei care sufocă secțiile ATI ale spitalelor, Patriarhia Română îndeamnă stăruitor pe toţi credincioşii şi pe toţi clericii săi să sporească rugăciunea pentru sănătate, să respecte măsurile de protecție recomandate de autoritățile medicale şi să asculte îndemnurile medicilor ce lucrează pentru alinarea suferinţei bolnavilor. Viaţa şi sănătatea, fiind daruri primite de la Dumnezeu, trebuie păstrate şi cultivate cu multă grijă, smerenie şi înţelepciune, spre binele personal, al familiei şi al societăţii în care ne aflăm”, a transmis și Patriarhul Daniel.

Ministrul Sănătății a declarat, că libertatea religioasă trebuie respectată, fiind „unul dintre elementele de bază” iar o decizie privind certificatul verde pentru credincioși va fi luată „în urma unui mecanism consultativ și incluziv”.

Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la aceste consultări de Preotul Ionuț‑Gabriel Corduneanu, Vicar administrativ patriarhal.

La întâlnirea cu reprezentanții cultelor religioase din România au mai participat, din partea Guvernului, vicepremierul Kelemen Hunor, secretarul de stat în MAI, șeful DSU, Raed Arafat, președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță și Secretarul de stat pentru culte, Victor Opaschi.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share