Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Chindia Târgoviște merită mai mult!

Susținerea sportului nu trebuie făcută doar la nivel declarativ! Avem echipă de Liga I, fără stadion și cu jucători neplătiți!

Situația echipei Chindia Târgoviște nu este deloc una ușoară. Echipa a început play-out-ul cu o înfrângere, dar nu este total inexplicabilă. La primul meci, s-a văzut dăruire, dorință și muncă din partea jucătorilor, aceiași jucători care împrumută de fiecare dată stadion de la vecini și care nu au avut ocazia de a juca niciodată acasă, de la promovarea în Liga I. Le cerem rezultate bune, dar performanța se face cu responsabilitate, cu o strategie bine definită, cu respect față de jucători și munca lor.

Cu toții ne dorim ca echipa să rămână în Liga I, dar mai avem opt meciuri extrem de grele, care sunt decisive, iar atmosfera la clubul Chindia Târgoviște este una tensionată și incertă. Ce nu se vede în spectacolul de pe teren, unde sportivii noștri dau tot ce au mai bun… sunt frustrările jucătorilor și suporterilor care așteaptă de atâția ani să pășească pe stadionul de ACASĂ, dar și umilința de a juca “pe stomacul gol”.

Răspunde cineva pentru situația în care se află clubul?

– salariile neplătite de 4 luni;

– întârzierea nejustificată a finalizării stadionului;

– lipsa de comunicare cu suporterii;

-prejudiciul adus imaginii echipei.

În calitate de consilier local, am aprobat bugetul local. De fiecare dată când mi s-a cerut votul, am susținut echipa. De ce nu s-au plătit salariile jucătorilor? Conducerea Primăriei Târgoviște a intrat în silenzio stampa.

Să nu ignorăm faptul că aceste probleme influențează negativ activitatea jucătorilor. Ca târgoviștean și iubitor de sport, sper ca jucătorii și stafful să fie puternici și să reușim evitarea retrogradării, dar cer pe această cale, încă o dată, ca cei responsabili să răspundă în fața târgoviștenilor, să își asume și să rezolve urgent situația creată.

DAN ALEXANDRU TICĂ, CONSILIER MUNICIPAL PNL TÂRGOVIȘTE

Comunicat de presă

Distribuie acest articol Oficial Media
Share