Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Cine este Călin Georgescu. Analiză numerologică. Destin sau coincidență?!

Departe de mine intenția de a intra în polemici politice, însă nu mă pot abține să nu împărtășesc câteva observații numerologice pe care le-am remarcat la Calin Georgescu, o figură extrem de discutată în spațiul public. Este un fenomen foarte interesant de urmărit, și din perspectivă numerologică.
L-am observat de câțiva ani, mi-a atras atenția discursul său. Însă ceea ce mi-a atras din nou atenția este faptul că pe buletinul de vot a avut poziția 11, iar sigla folosită în aparițiile sale online pe Facebook conține tot acest număr.
Bineînțeles că am fost curioasă să analizez data nașterii…și ce să vezi, are Destin 11.

Citește și: Afla-cum-se-calculeaza-vibratia-anului-universal

11 Număr Maestru, cunoscut și drept „Mesagerul” sau „Învățătorul spiritual”. Este o vibrație puternică, persoanele asociate cu această vibrație sunt înzestrate cu o carismă aparte și o prezență magnetică, fiind capabile să inspire și să motiveze pe cei din jur. Cei care poartă acest număr sunt deschizător de drumuri, o forță menită să ghideze și să aducă schimbare în societate. Au misiunea de a lumina calea celorlalți prin exemplul personal, să fie o sursă de inspirație și să provoace o trezire a conștiinței colective. Totuși, această vibrație aduce și provocări – e necesar să echilibreze idealismul spiritual cu pragmatismul.

„Să lucrăm unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu”

Discursurile lui reflectă perfect misiunea unui Destin 11. Mesajul său – „să lucrăm unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu” – se aliniază perfect cu rolul unui Învățător spiritual. Acești oameni au un stil propriu de a-i motiva pe ceilalți să facă totul bine , de a-i încuraja și de a fi deschizător de drumuri pentru că au înțelepciune și știu să rostească cuvintele potrivite la momentul potrivit.

Citește și:

Călin Georgescu și Elena Lasconi. Analiza psiho-numerologică. Cine va fi președinte?

Însă ca orice ființă umană supusa greșelii, și Numerele 11 pot cunoaște excesele, pierzând contactul cu realitate, devenind visători , excentrici în căutarea himerelor și a fanteziilor.
Rădăcina lui 11 este 2, cunoscut ca „Pacificatorul”, ceea ce explică de ce în discursurile sale tema păcii și a diplomației ocupă un loc central. Dar, să nu uităm că 2 se pricepe și la manipulare, iar el are o aspectare puternică pe această vibrație.

Catalizator al schimbării

Indiferent însă de rezultatul final, acesta și-a îndeplinit misiunea: a reușit să devină un catalizator al schimbării, aducând în prim-plan o problemă majoră – deconectarea conducerii de nevoile reale ale poporului, o realitate ignorată de prea mulți ani.
Ți-am oferit acest exemplu nu pentru a face lobby pentru el – deși îl urmăresc de ceva timp, nu l-am votat – ci pentru a-ți arăta cum numerologia este utilizată și la niveluri înalte, în mod conștient, pentru a atinge potențialul.
Pentru că da, nu cred că aceste detalii sunt simple coincidențe în acest caz.
Lumină și Inspirație în Calea Ta!
Mariana Pârlog – numerolog
Distribuie acest articol Oficial Media
Share