Sevil Shhaideh este persoana pe care social-democrații i-au propus-o președintelui Klaus Iohannis ca să ocupe funcția de premier.
Anunțul a fost făcut de liderul PSD, Liviu Dragnea, după ce a ieșit de la consultări la Cotroceni.
Liviu Dragnea a precizat că atunci când a făcut această propunere a avut în vedere o persoană care să-i dea garanția că îndeplinește condițiile necesare pentru a pune în aplicare un proiect. Este un om care muncește, știe, are capacitate și în care am încredere totală, a mai spus Liviu Dragnea. Viitorul cabinet nu va fi un cabinet de vedete și viitorul guvern nu va fi un proiect personal al cuiva, a menționat Liviu Dragnea.
„Sper ca propunerea să fie acceptată”, a declarat Liviu Dragnea, precizând că președintele nu a oferit un orizont de timp în care își va face cunoscut răspunsul.
Liderul social-democrat vrea ca viitorul guvern să fie învestit repede, astfel ca până la 15 ianuarie să fie aprobat bugetul.
Dacă propunerea de premier a PSD-ALDE nu va fi acceptată, nu are rost să facem o alta, ne vedem în altă parte, a mai spus liderul social-democrat, sugerând o posibilă suspendare a președintelui.
Cine este SEVIL SHAAIDEH?
Sevil Shaaideh a fost numită mai 2015 ministru al Dezvoltării, în guvernul Ponta. Ea a lucrat aproape două decenii la Consiliul Judeţean Constanţa.
După 2004, s-a apropiat atât de Nicuşor Constantinescu, cât şi de Liviu Dragnea. În 2012, a fost numită secretar de stat.
Sevil Shhaideh s-a angajat la Consiliul Judeţean Constanţa în 1993. A fost, până în 2007, directorul departamentului de Sisteme Informatice din cadrul instituţiei.
Apoi, între 2007-2012, a ocupat funcţia de şef al Direcţiei Generale de Proiecte. În aceeaşi perioadă, a fost şi coordonator al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România. Din această calitate a început colaborarea cu Liviu Dragnea.
Din 2012, după căderea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, Sevil Shhaideh s-a mutat la Ministerul Dezvoltării.
Fina lui Liviu Dragnea și Nicușor Constantinescu
Sevil Shhaideh se află la a doua căsătorie. După ce a fost căsătorită cu un medic din Constanța, ea s-a măritat acum cu un inginer sirian, care a lucrat o perioadă la Regia de Drumuri și Poduri Constanța.
Pentru că este musulmană, Nicușor Constantinescu și Liviu Dragnea au fost martori la căsătorie.
Cariera lui Sevil Shhaideh
Sevil Shhaideh a absolvit Facultatea de Planificare Economică și Cibernetică din cadrul Academiei de Științe Economice din București în 1987.
A urmat o serie de cursuri de perfecționare: expert în administrație publică (USAID, Washington DC, SUA, 1995) și manager ONG (USAID, Washington DC, SUA, 2001), manager de proiect (Oracle University, 2002 și PM Solutions România, 2004), auditor (TUV Institution, 2003).
Are o diplomă de Master în Managementul Proiectelor de Afaceri, obținută în cadrul Facultății de Științe Economice a Universității ”Ovidius” (2005-2007).
Și-a început cariera profesională ca analist programator în cadrul Trustului pentru Mecanizarea Agriculturii Constanța (1987-1991), a devenit, apoi, manager Sisteme Informatice în cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială a județului Constanța (1991-1993) și director Sisteme Informatice în cadrul Consiliului Județean Constanța (1993-2007).
Citește mai multe pe digi24.ro
Foto: InquamPhotos/Ovidiu Micsik

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
100 de studenți au participat la un seminar de educație financiară în cadrul World Investor Week 2025
Cum să îți asiguri locuința pentru o protecție completă și liniște pe termen lung
Rețelele sociale contribuie la creșterea singurătății și izolării